Premierul Dorin Recean cere remanierea managementului companiei Termoelectrica, până la sfârșitul săptămânii, după cazul cu păcura îngropată pe teritoriul întreprinderii, transmite IPN.
„Este inacceptabilă situația de la Termoelectrica din două considerente: și din considerente față de mediu, dar și ca procedură de management. Eu vă rog ca până la sfârșitul săptămânii tot managementul să fie remaniat”, a declarat Dorin Recean în debutul ședinței Guvernului.
Într-o conferință de presă, președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi a prezentat în public imagini video în care se vede cum o cantitate mare de păcură este îngropată pe teritoriul Termoelectrica. El a menționat că acest lucru a avut loc pe parcursul sezonului de încălzire 2022-2023, inclusiv din momentul recepționării păcurii în 2022.
Anterior, administrația Termoelectrica a negat informațiile, spunând că din momentul procurării păcurii în 2022, până la ora actuală, nu a avut loc deversări, îngropări, avarii în procesul tehnologic de recepționare, transvazare, stocare și utilizare a păcurii. Potrivit Termoelectrica filmarea respectivă poate fi de la un incident din 2015, când s-au scurs în sol o cantitate de păcură. Chiar și așa, compania a declarat că va porni o anchetă internă pe caz.