Premierul, către diaspora din Berlin: Nu uităm să facem reforme acasă pentru a aduce moldovenii înapoi

Deși acum Republica Moldova trebuie să gestioneze o criză majoră, cea a refugiaților ucraineni, iar mai devreme a fost lovită și de alte crize, autoritățile nu uită să promoveze reforme care să facă țara mai competitivă și să aducă oamenii înapoi. Este mesajul premierului Natalia Gavrilița transmis la o întâlnire cu reprezentanții diasporei stabiliți în Germania. Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei de lucru la Berlin, la ea participând și vicepremierul Nicu Popescu, ministru de externe, și ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, transmite IPN.

Șefa executivului s-a referit la eforturile autorităților pentru crearea unor noi oportunități economice și investiționale, menționând că prioritară rămâne susținerea producătorilor din Republica Moldova, oferirea suportului pentru dezvoltarea afacerilor, dar și crearea unor locuri de muncă atractive pentru cetățeni. De asemenea, Guvernul rămâne angajat în procesul de dezvoltare rurală. Recent, a fost lansat proiectul „Satul European”, prin intermediul căruia primăriile vor putea accesa fondurile necesare pentru localitățile sale. În acest scop, în bugetul de stat sunt prevăzuți circa 800 milioane de lei.

Natalia Gavrilița a mai spus că Republica Moldova a fost scoasă din izolare externă „Partenerii noștri ne sunt alături și asta se simte prin toate ajutoarele care vin în Republica Moldova și prin finanțarea sporită acordată țării noastre”, a subliniat premierul, citată într-un comunicat de presă al Guvernului.

„Pe linia ministerului de externe planificăm modernizarea și digitalizarea serviciilor consulare pentru a spori calitatea și viteza serviciilor prestate pentru diasporă”, a remarcat Nicu Popescu. Totodată, ministrul de externe s-a referit la discuțiile pe care le poartă constant cu omologii săi în vederea implementării de acțiuni concrete pentru diasporă, inclusiv reducerea tarifelor de roaming și recunoașterea actelor. În context, a fost menționată vizita recentă la Chișinău a ministrei afacerilor externe a Germaniei, Annalena Baerbock, în cadrul căreia au fost discutate aspecte privind încheierea formalităților pentru simplificarea conversiei permiselor de conducere pentru cetățenii moldoveni, precizează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

„Vom depune în continuare eforturi pentru a implementa împreună cu partenerii noștri proiecte concrete în beneficiul tuturor cetățenilor, atât celor stabiliți în țară cât și celor din diasporă”, a adăugat vicepremierul Nicu Popescu.

În perioada 4-7 aprilie, premierul Natalia Gavrilița se află la Berlin, Germania, cu ocazia desfășurării Conferinței donatorilor „Moldova Support Platform” (5 aprilie). Din delegația oficială a Republicii Moldova mai fac parte: secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, ministra afacerilor interne, Ana Revenco, secretarul de stat al Ministerului Justiției, Veronica Mihailov.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.