Premierul: Atmosfera şi creşterea spiritelor protestare ar trebui dezamorsate

Premierul Valeriu Streleţ consideră că atmosfera şi creşterea spiritelor protestare din această toamnă fierbinte ar trebui să fie dezamorsate. Într-un briefing de presă premierul a declarat că este necesar de a discuta o foaie de parcurs, cu acţiunile pe care urmează să le întreprindă guvernarea şi termene pentru realizarea lor, iar dacă acestea nu vor fi îndeplinite să se recurgă la demisii, transmite IPN.

„Cred că este loc de a discuta un plan de acţiuni, care să se bazeze pe doi paşi – la început convenim ce urmează să facă guvernarea într-o perspectivă scurtă şi medie, stabilind termene exacte, conţinutul acţiunilor, după care, în caz dacă guvernarea nu-şi onorează angajamentele, suntem gata să discutăm aspectele care vizează demisia structurilor de vârf ale puterii de stat”, a declarat premierul.

„Eu sper că şi colegii din Parlament, şi Preşedinţia vor accepta să avem un apel comun către protestatari, către protestatarii pro-europeni, care sunt sinceri şi-i doresc binele acestei ţări. Sper să ne întrunim într-un format anumit pentru a stabili acea foaie de parcurs pentru a detensiona situaţia şi pentru a crea o atmosferă care să ne permit ă să dezvoltăm Republica Moldova”, a mai spus Streleţ.

Duminică, 4 octombrie, Platforma „Demnitate şi Adevăr” a organizat o acţiune de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care a adunat mii de oameni şi a fost denumită „Revoluţia Crizantemelor Albe”.  Membrii platformei au anunţat că vor constitui un grup de iniţiativă care să pregătească organizarea unui referendum constituţional privind alegerea directă de către popor a şefului statului. De asemenea, liderii protestelor au îndemnat populaţia să nu se supună civic şi să refuze să achite facturile pentru energia electrică, deoarece potrivit unei analize recente, oamenii din Moldova achită lunar 15 milioane de dolari în plus pentru energia electrică.

Totodată, liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a anunţat duminică, la un briefing de presă, că fracţiunea PSRM a pregătit mai multe proiecte de hotărâri printre care proiectul moţiunii de cenzură înaintată Guvernului Streleţ, dar şi un proiect de lansare a procedurii de demitere a preşedintelui ţării.

  • valeriu strelet despre proteste.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.