„Modelul economic bazat pe consum şi importuri, după care am trăit până acum, ne-a permis să supravieţuim, dar cert este că acest model nu este durabil şi în baza lui nu poţi obţine o dezvoltare sustenabilă”. Declaraţia aparţine premierului Pavel Filip şi a fost făcută în cadrul Forumului de Afaceri al Diasporei, care a avut loc duminică, 21 august, transmite IPN.
Premierul a subliniat meritul diasporei în dezvoltarea economică a Moldovei, în special prin banii trimişi în ţară de către moldovenii stabiliţi temporar peste hotare. Şeful executivului a vorbit despre măsurile întreprinse de autorităţile moldoveneşti în ultimele şase luni pentru a asigura un mediu de afaceri atractiv şi prosper, inclusiv pentru investiţiile venite de la conaţionalii noştri care activează peste hotare şi doresc să-şi extindă afacerea în Republica Moldova.
Pavel Filip a subliniat că aceste măsuri ţintesc obiectivul principal al Guvernului – ca oamenii din Republica Moldova să trăiască în prosperitate, iar cei care sunt stabiliţi temporar peste hotare să poată reveni acasă şi să se simtă bine aici.
Forumul a întrunit oameni de afaceri din străinătate din peste 25 de ţări, originari din Republica Moldova, dar şi oficiali guvernamentali, precum şi reprezentanţi ai mediului privat din ţară.