Premierul a punctat priorităţile pentru 2012 în dosarul transnistrean
Relansarea procesului de negocieri în formatul „5+2”, suspendat în 2006, este realizarea anului 2011 în procesul de reintegrare a ţării, a apreciat premierul Vlad Filat la o conferinţă de presă. Prim-ministrul a menţionat că orientarea de bază a politicii Republicii Moldova rămâne a fi direcţionată pe retragerea necondiţionată a prezenţei militare străine de pe teritoriul ţării şi înlocuirea operaţiunii curente de menţinere a păcii cu o misiune civilă cu mandat internaţional, transmite Info-Prim Neo.
Oficialul a reamintit că în anul trecut a fost instituită Comisia guvernamentală pentru reintegrarea ţării. Pe parcursul anului 2011 au continuat eforturile de integrare a agenţilor economici din stânga Nistrului în sistemul economic naţional, lucru care a dus la sporirea performanţei economice a acestora prin creşterea exporturilor şi importurilor în regiune.
Premierul a precizat că sarcinile strategice pentru 2012 în această zonă de acţiune vor ţine de definitivarea şi aprobarea Concepţiei de reintegrare a Republicii Moldova, avansarea statutului UE şi SUA în procesul de negocieri, eliminarea obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor, extinderea mecanismelor de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în regiunea transnistreană, dar şi avansarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri, inclusiv prin valorificarea asistenţei de 12 milioane de euro primite din partea UE.