Premierul a inspectat starea digului din Dubăsari

Starea digului din raionul Dubăsari este satisfăcătoare, a constatat premierul Pavel Filip în cadrul unei inspecţii în teritoriu, transmite IPN. 

Potrivit unui comunicat de presă remis de executiv, pentru lucrările de reparaţie şi întărire a malurilor râului Nistru Guvernul a alocat 600 de mii de lei. Lucrările de reabilitare a digului prevăd atât curăţarea albiei râului, cât şi instalarea blocurilor de beton.

Digul din raionul Dubăsari are o lungime de peste 37 km şi asigură protecţia de inundaţii a unei suprafeţe de aproximativ 3000 de hectare în localităţile Doroţcaia, Coşniţa, Pârâta şi Pohrebea.

În cadrul vizitei în teritoriu, şeful cabinetului de miniştri a mai vizitat liceul şi grădiniţa din satul Doroţcaia. Pavel Filip a depus flori la Monumentul Eroilor căzuţi în timpul războiului din 1992, amplasat în satul Coşniţa, şi a mers la Centrul raional de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia”, unde s-a documentat despre lucrările de reparaţie şi organizare a activităţii instituţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.