Premierul a avut o întrevedere cu noul şef al Misiunii OSCE în Moldova

Prim-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere cu noua şefă a Misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush. Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al procesului de reglementare a conflictului transnistrean şi perspectivele pentru perioada următoare, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, prim-ministrul a făcut o trecere în revistă a ultimelor evoluţii în reglementarea transnistreană, apreciind contribuţia OSCE în medierea acestui proces. Vlad Filat a subliniat că autorităţile de la Chişinău au drept scop reluarea dialogului constructiv şi identificarea unor soluţii viabile pentru problemele cu care se confruntă oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Jennifer Brush a apreciat progresul înregistrat în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Şefa Misiunii OSCE în Moldova a pledat pentru dinamizarea procesului şi şi-a exprimat speranţa că următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2”, care va avea loc la 17-18 aprilie, la Viena, va constitui o platformă bună pentru abordarea mai multor subiecte actuale. Cei doi oficiali au convenit asupra menţinerii unui dialog constant în vederea cooperării eficiente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.