Premierul Dorin Recean susține că Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a fost un om de stat devotat, un arhitect al independenței și un promotor al limbii române. „Ne amintim cu recunoștință de curajul dumnealui pe drumul nostru către un viitor mai bun”, menționează șeful executivului într-un mesaj de condoleanțe, transmite IPN.
„Transmit sincere condoleanțe familiei și prietenilor săi apropiați. Cu tristețe, ne luăm rămas bun de la primul președinte al țării noastre și continuăm să construim ce a promovat domnul Snegur mereu – o Moldova independentă, mai puternică, mai prosperă și mai unită”, spune Dorin Recean.
Premierul l-a citat pe primul președinte cu o declarație din 27 aprilie 1995 – „Opțiunea fermă și clară a poporului țării noastre este năzuința lui de a edifica un stat de drept, în care pacea civică, democrația, demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității, dreptatea, pluralismul politic sunt considerate valori supreme”.
Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, s-a stins din viață miercuri seara în urma unei boli incurabile. Data de 16 septembrie va fi declarată zi de doliu, iar funeraliile urmează să fie organizate cu onoruri de stat.