Prejudiciul cauzat de vântul puternic din ultimele zile se ridică la circa 40 de mii de lei
Acoperişuri distruse, 20 de localităţi rămase în beznă şi un prejudiciu de circa 40 de mii de lei – acesta este bilanţul vântului puternic de la 21-23 martie, transmite Info-Prim Neo cu referire la Departamentul Situaţii Excepţionale.
Conform ultimelor estimări, fără energie electrică au rămas 7 localităţi din r-l Cimişlia, 5 din Hânceşti, 4 din Şoldăneşti, 3 din Călăraşi şi o localitate din Dubăsari. Pentru restabilirea alimentaţiei cu energie electrică au fost antrenate 12 echipe specializate cu un efectiv de 43 de persoane.
Vântul a distrus complet acoperişul grădiniţei de copii din s. Caracui, Hânceşti, smulgând 295 foi de ardezie, leaţurile şi chiar căpriorii. Prejudiciul material constituie 28 mii de lei.
În s. Tartaul din Cantemir vântul a distrus complet acoperişul gimnaziului din localitate, smulgând 600 foi de ardezie şi distrugând lemnul din construcţie, a smuls 15 foi de ardezie de pe acoperişul grădiniţei de copii şi 20 de foi de ardezie de pe acoperişul muzeului.
În alte două localităţi din r-l Cantemir – Şamalia şi Hagarâş au fost luate de vânt câteva foi de ardezie de pe acoperişurile gimnaziilor.
Circa 20 de piloni electric din r-nul Ungheni au fost culcaţi la pământ de vântul puternic, în 3 localităţi au fost deteriorate mai multe acoperişuri.
Pagube au fost înregistrate şi în r-l Floreşti. În or. Ghindeşti, vântul a distrus 428 foi de ardezie şi a deteriorat un perete de 27 de m cu înălţimea de 3 m, de la întreprinderea „Letracomago”. Au fost distruse parţial acoperişurile unui magazin din s. Sănătăuca şi al unei case particulare din s. Ciripcău.
Pagubele calamităţilor estimate la ora actuală constituie 36,6 mii de lei.