În 70 din cele 112 blocuri „problematice” din capitală au fost deja lichidate disfuncţionalităţile, ceea ce reprezintă 62,5%, anunţă furnizorul de căldură. Conducerea SA „Termocom” atenţionează că nu va conecta blocurile de locuit la agentul termic dacă problemele nu vor fi lichidate în proporţie de 100%. Totodată, furnizorul de face apel către gestionari să accelereze procesul de semnare a paşapoartelor tehnice, transmite Info-Prim Neo. Potrivit serviciului de presă al SA „Termocom”, problemele au fost înlăturate, în special în blocurile aflate în gestiunea întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL). Situaţia în blocurile aflate în gestiunea cooperativelor de construcţie a locuinţelor (CCL) şi a asociaţiilor proprietarilor de locuinţelor privatizate (APLP) rămâne practic fără modificări. SA „Termocom” solicită gestionarilor CCL şi APLP să execute lucrările necesare pentru înlăturarea deranjamentelor la nivelul sistemului ingineresc intern. Totodată, furnizorul solicită gestionarilor să accelereze procesul de prezentare şi semnare a paşapoartelor tehnice a blocurilor locative, după efectuarea tuturor lucrărilor de pregătire a sistemelor inginereşti interne. Până în prezent au fost semnate 1214 paşapoarte ale blocurilor gestionate de ÎMGFL sau 76%, 160 paşapoarte ale blocurilor locative gestionate de APLP sau 26% şi 12 paşapoarte ale blocurilor locative gestionate de CCL sau 4%.