Precizări referitoare la exploziile care au avut loc în Bruxelles

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei, menţine contactul cu autorităţile belgiene pentru a clarifica dacă printre victimele exploziilor din această dimineaţă, 22 martie, care au avut loc la aeroportul din Bruxelles, staţia de metrou Malbec şi Piaţa Schuman sunt sau nu cetăţeni moldoveni. Ministerul anunţă că va acorda asistenţa consulară de specialitate în caz de necesitate, transmite IPN.

Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei a întreprins în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, inclusiv pe lângă autorităţile aeroportuare de la Bruxelles, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii incidentului şi cetăţenia persoanelor afectate.

Preşedinţia menţionează într-un comunicat de presă că şeful statului, Nicolae Timofti, condamnă ferm atacurile teroriste care au avut loc pe Aeroportul Zaventem şi la metroul din Bruxelles. „Astfel de evenimente tragice vin să destabilizeze Uniunea Europeană şi să creeze panică în această zonă. Tocmai din acest motiv statele Europei şi întreaga lume trebuie să rămână unite şi să consolideze forţele în lupta împotriva terorismului”, menţionează şeful statului.

Potrivit datelor din presa străină, în urma exploziei de la aeroportul din Bruxelles sunt 11 morţi şi 25 de răniţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.