Precizări privind lansarea votului electronic în Parlament

Sistemul e-Parlament, inclusiv componentele e-Vot și Portalul web, va fi lansat plenar după finalizarea procedurilor curente de verificare și testare, precizează secretariatul Parlamentului într-un răspuns pentru IPN. În noiembrie anul trecut, fusese fixat ca termen – sfârșitul anului.

Cele 110 computere pentru votul electronic au fost livrate legislativului. Acestea au fost instalate în sala ședințelor plenare și se află la etapa de testare. „Ținem să subliniem că, fiind beneficiarul proiectului, Paramentul Republicii Moldova este interesat de derularea cât mai rapidă a acestuia, conform obiectivelor comune stabilite cu dezvoltatorul softului – compania „Nextsens” și implementatorul proiectului – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)”, se precizează în răspuns.

Sistemul va fi lansat plenar după finalizarea procedurilor curente de verificare și testare, prin care furnizorul trebuie să probeze funcționalitatea deplină a softului. De asemenea, trebuie să probeze corespunderea acestuia cerințelor caietului de sarcini, inclusiv respectarea în tocmai a rigorilor Regulamentului Parlamentului, precum și a instruirii angajaților Secretariatului legislativului și deputaților de către „Nextsense” privind modul de funcționare și de operare cu softul e-Parlament.

Votul electronic urma să fie implementat până la mijlocul anului 2019. În 2014, a mai fost o tentativă de implementare a sistemului de vot electronic, care a eșuat în lipsa mai multor componente necesare bunei funcționări – circulația electronică a documentelor și noul site al legislativului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.