Precizări privind intrarea în țară cu mașini înmatriculate în străinătate

Începând cu data de 1 ianuarie, persoanele fizice rezidente și cele nerezidente au dreptul de a introduce mijloace de transport declarate prin acțiune și plasate sub regim vamal de admitere temporară în Republica Moldova pe un termen de până la 180 de zile într-o perioadă de 12 luni consecutive, fără excepții, transmite IPN.

Astfel, urmare a intrării în vigoare a modificărilor operate la Codul Vamal, a fost exclusă prevederea conform căreia mijloacele de transport auto introduse în Moldova de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere emis în țara în care au domiciliu se pot afla pe teritoriul moldovenesc pe un termen mai mare de 180 de zile, până la 3 ani.

Această prevedere a fost exclusă pentru racordarea cadrului legal național la prevederile aqu-lui comunitar și la prevederile Convenției privind admiterea temporară încheiată la Istanbul la data de 26 iunie 1990, conform căreia „Mijloacele de transport de uz particular pot rămâne pe teritoriul de admitere temporară o perioadă continuă sau nu de 6 luni, în intervalul de 12 luni”.

Pentru precizări, persoanele pot contacta operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal la numărul de telefon: +373 22 78-88-88.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.