Precizări legate de validitatea certificatelor de vaccinare emise în Moldova

Certificate internaţionale de vaccinare anti-COVID-19 nu există, iar accesul pe teritoriul ţărilor se permite în dependenţă de politica fiecăreia. Înainte de a porni la drum, persoana trebuie să se documenteze dacă i se permite să treacă cu certificat de vaccinare emis în Republica Moldova. Sugestia vine de la Alexei Ceban, medic-epidemiolog la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), transmite IPN.

„Ţine de responsabilitatea fiecăruia de a se informa dacă aceste certificate sunt valide în ţara pe care o traversează sau pe care o au ca destinaţie finală. Noi, ca tară, ne propunem să ne aliniem politicilor odată cu lansarea certificatelor verzi de vaccinare, când va fi posibil”, a declarat epidemiologul în cadrul unei conferințe de presă.

Până în prezent, au fost administrate 253 de mii de doze de vaccin, aceasta presupune o rată de  vaccinare de 6,3%.  Alexei Ceban a precizat că tempoul de vaccinare creşte de la zi la zi, iar impactul vaccinării arată că riscul de infectare a lucrătorilor medicali a scăzut considerabil, scădere care e mai pronunţată de la săptămână la săptămână. Rata morbidității în rândul lucrătorilor medicali s-a micșorat cu 90% de la începutul campaniei de vaccinare.

Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis, începând de astăzi, lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva noului coronavirus au acces la vaccin, în toate Centrele de vaccinare din țară. Oamenii sunt îndemnați să se adreseze la medicul de familie sau să se programeze prin intermediul platformei online.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.