Precizări în legătură cu factura fiscală care se va utiliza din 28 octombrie

Din 28 octombrie, toate entitățile care dețin statut de plătitor TVA, precum și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor TVA, dar au obligativitatea ținerii contabilității, vor trebui să utilizeze în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special ,,Factura fiscală”, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor în august anul curent. Alesea Boghiu, șef de direcție la Ministerul Finanțelor, a declarat într-o conferință de presă, vineri, 20 octombrie, că scopul acestor schimbări este de a simplifica modul de documentare a operațiunilor economice, transmite IPN.

Factura fiscală se va utiliza și în cazurile transportării activelor fără transmiterea dreptului de proprietate. Și anume în cadrul entităţii dezintegrate din punct de vedere teritorial, în afara entităţii în cazul transmiterii activelor la prelucrare, păstrare, expertiză, în leasing, arendă, locaţiune, precum și la re-facturarea cheltuielilor compensate.

Igor Stavinschi, șef adjunct de direcție din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, a specificat că unificarea documentelor cu regim special face parte din ansamblul acțiunilor care vin să faciliteze trecerea treptată la utilizarea  de către agenții economici a serviciului electronic e-Factura. Procesul de obținere a facturilor fiscale de model nou nu a fost modificat în legătură cu procedura de unificare a facturii. Ca și în prezent, entitățile solicitante vor putea beneficia de serviciile fiscale electronice, care permit comandarea documentelor la distanță. Prețul facturilor fiscale de tip nou nu va fi mai mare ca prețul facturilor și facturilor fiscale actuale.

În ceea ce ține de stocurile facturilor și facturilor fiscale executate tipografic până la 28 octombrie 2017, SFS oferă posibilitatea utilizării formularelor în cauză până la epuizarea totală a stocurilor aflate atât la entitățile economice, cât și la depozitele Serviciului Fiscal de Stat, cu respectarea modului de completare a acestora în vigoare la momentul primirii lor.

Seria și diapazonul de numere pentru imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale primite până 28 octombrie 2017 se vor utiliza de entități până la epuizarea lor, strict conform destinației, cu respectarea modului de completare în vigoare la momentul primirii lor.

În cazul când în factura fiscală executată tipografic sau imprimată de sine stătător este imposibilă reflectarea tuturor denumirilor și caracteristicilor mărfurilor sau serviciilor, agenții economici sunt în drept să utilizeze anexa la factura fiscală, conform modelului aprobat, prin ordinul Ministerului Finanțelor, formularul căreia va putea fi descărcat începând cu 28 octombrie 2017 de către contribuabili direct de pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat, cu indicarea seriei, numărului și datei facturii fiscale la care este anexată.

Detalii privind completarea facturii fiscale agenții economici pot găsi pe pagina web a SFS. SFS mai informează că agenții economici solicită tot mai multe  serii și numere pentru imprimarea de sine stătător a facturilor și facturilor fiscale. În 9 luni ale anului curent, au fost solicitate 13,98 mln serii și numere, față 11,4 mln pe parcursul anului 2016.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.