Preafericitul Patriarh Teoctist va pleca la cele veşnice

Preafericitul Patriarh Teoctist, cel care vreme de peste două decenii a stat în fruntea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, va pleca la cele veşnice. Vineri, 3 august, la ora 11.00, Patriarhul Teoctist va fi înmormântat. Funeraliile au început în dimineaţa zilei cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Prea Sfinţitul Sebastian Ilfoveanu, arhiepiscop vicar al Arghiepiscopiei Bucureştiului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La funeraliile Prea Fericitului Părinte Teoctist va participa şi Arhiepiscopul Constantinopolului, Bartolomeu I, sosit joi seara la Bucureşti. Alături vor fi zeci de înalţi ierarhi din străinătate şi membri ai unor organizaţii religioase internaţionale. Sute de credincioşi din toată România, dar şi din afara ţării au stat ore în şir la rând în noaptea de joi spre vineri pentru a-l atinge pentru ultima dată pe Teoctist. Mulţi oameni au adormit pe unde au apucat: în spaţiile verzi, în maşini, pe bănci sau trotuare. De la ora şapte dimineaţa, accesul publicului în catedrală a fost interzis. La Bucureşti au fost luate măsuri speciale. Peste 1200 de jandarmi şi poliţişti vor asigura ordinea la înmormântarea patriarhului. Credincioşii vor putea urmări slujba de înhumare pe ecranele uriaşe amplasate la Patriarhie. În ţară este zi de doliul naţional. Drapelul naţional a fost coborât în bernă de către instituţiile statului. Posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură vor aborda subiecte decente care să nu impieteze ceremonia funeraliilor. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, a murit, luni, 30 iulie, în jurul orei 17.00, făcând stop cardiac în urma complicaţiilor care au apărut după operaţia de adenom de prostată la care a fost supus în cursul aceleiaşi zile la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti. Post-mortem a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”, "în semn de adâncă preţuire pentru felul în care şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii devotate a Bisericii Ortodoxe Române, a unităţii naţionale şi a idealului de apropiere prin dialog dintre toate bisericile creştine". Teoctist este primul român care primeşte acest ordin. Ordinul cu care a fost decorat Patriarhul a mai fost oferit Regelui Abdullah II al Iordaniei şi preşedintelui Republicii Finlanda, Tarja Halonen.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.