Practicile defectuoase în domeniul controlului de stat vor fi examinate de un consiliu, regulamentul căruia a fost aprobat de către Guvern, transmite IPN.
Consiliului Național de Soluționare a Disputelor în Domeniul Controlului de Stat va fi constituit din conducătorii organelor de control, reprezentanți ai asociațiilor de întreprinzători/mediul de afaceri și conducătorul autorității de supraveghere a controalelor, care va prezida ședințele Consiliului. Membrii Consiliului nu vor beneficia de remunerare pentru activitatea desfășurată în cadrul acestuia.
Ședințele Consiliului vor fi publice, iar lucrările de secretariat ale Consiliului vor fi asigurate de subdiviziunea din cadrul Cancelariei de Stat responsabilă de supravegherea activității controlului de stat asupra activității de întreprinzător.