În cadrul campaniei de colectare a semnăturilor pentru modificarea Constitutiei si alegerea preşedintelui ţării prin vot direct de către popor „Tu alegi preşedintele ţării” au fost adunate mai mult de 80 de mii de semnături. Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) a lansat campania la 16 mai curent, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, până acum în toate raioanele ţării, precum şi în sectoarele municipiului Chişinău, au fost instalate corturi ale PPRM, au fost create echipe mobile, care au mers în peste 250 localităţi din ţară, din uşă în uşă pentru a colecta semnături. Toţi membrii PPRM s-au implicat activ în această campanie şi au reuşit să colecteze semnături în toate raioanele şi în 738 de localităţi ale Republicii Moldova, localităţi în care PPRM are organizaţii primare. Totodată, Organizaţia de Tineret a partidului a mers din uşă în uşă în cartierele din capitală.
PPRM menţionează că cetăţenii Republicii Moldova au manifestat deschidere în discuţiile cu echipele PPRM semnând în listele întocmite de formaţiune, pentru modificarea Constituţiei, astfel încât preşedintele ţării să fie ales prin vot direct. „Alegerea preşedintelui ţării de către întreg poporul este un important punct al programului Partidului Popular. Prin această schimbare vrem să reparăm o greşeală pe care clasa politică a comis-o conştient, pentru a ieşi de sub controlul cetăţenilor şi pentru a-şi supune lor, partidelor de la guvernare, una dintre cele mai importante instituţii ale statului – Preşedinţia”, se scrie în comunicatul PPRM.
De cele mai multe ori, cetăţenii care semnează în listele PPRM menţionează că aceasta este o iniţiativă bună şi necesară, care este foarte aşteptată de societate. Majoritatea cetăţenilor îşi doresc un preşedinte ales de ei şi nu de partidele politice.
Partidul Popular din Republica Moldova anunţă continuarea campaniei de colectare a semnăturilor „Tu alegi preşedintele ţării” şi cheamă cetăţenii să se implice activ şi să semneze pentru modificarea Constituţiei. Caravana PPRM îşi va continua drumul prin ţară, iar corturile vor fi prezente în fiecare raion, pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor ţării să-şi exprime voinţa.