PPR nu va participa la alegeri

Partidul Popular Republican (PPR) anunţă că nu va participa la alegerile parlamentare din 29 iulie, transmite Info-Prim Neo. „Am discutat cu Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi cu Alianţa „Moldova Noastră” pentru a-şi susţine necondiţionat în alegeri, pentru a susţine o listă comună a acestora, însă am primit răspuns negativ. Am înţeles că partidele politice extraparlamentare nu au scopuri comune”, a declarat miercuri, 1 iulie, la o conferinţă de presă Nicolae Andronic, preşedintele formaţiunii. Andronic spune spune că nu a negociat şi cu Partidul Liberal (PL), deoarece PPR se află în proces de judecată cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al PL. Formaţiunea îl acuză pe acesta că iar fi luat ilegal sediul. „Nu văd pentru ce ar trebui să-l schimbăm pe Vladimir Voronin cu Dorin Chirtoacă, care nici el nu respectă legea”, a declarat Nicolae Andronic. Liderul PPR este de părere că, în formulă actuală, nici una din formaţiunile politice nu este capabilă să rezolve problemele societăţii, iar după alegerile din 29 iulie climatul politic nu se va schimba. „Campania electorală a divizat societatea în comunişti şi anticomunişti. În aceste condiţii, electoratul trebuie să decidă ce să facă”, a spus preşedintele PPR. El s-a arătat sceptic privind şansele opoziţiei să obţină mai multe voturi decât la scrutinul din aprilie. La 5 aprilie PPR a participat pe listele Uniunii Centriste din Moldova, care nu a trecut pragul electoral.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.