PPR cheamă partidele de opoziţie să facă un front comun pentru a înlătura de la putere „regimul Voronin - Roşca”

Partidul Popular Republican (PPR) cheamă partidele şi politicienii din opoziţie să facă un front comun, pentru a înlătura de la putere „regimul Voronin–Roşca”. O declaraţie în acest sens a adoptată sâmbătă, 27 septembrie, la Congresul II extraordinar al partidului, transmite Info-Prim Neo. „PPR cheamă partidele şi politicienii din opoziţie, ce nu au colaborat cu regimul criminal Voronin – Roşca, să-şi unească eforturile în nobila misiune de dezvoltare a R. Moldova, ca pe listele parlamentare să nu nimerească persoane ce ar repeta fapta ruşinoasă a celora, care l-au votat pe cel mai odios exponent al partidului comunist, V. Voronin la postul de preşedinte”, se arată în declaraţia PPR. În cadrul Congresului II, PPR şi-a adus documentele de constituire în conformitate cu noua Lege privind partidele. Congresul PPR a înlocuit în statut noţiunea de „carnet de membru” cu cea de „legitimaţie”, a introdus descrierea siglei şi culorilor pe care le conţine aceasta, a prevăzut că, la depunerea cererii de aderare la partid, noii membri declară, pe propria răspundere dacă sunt sau nu şi membri ai altor partide, a operat alte modificări de acelaşi ordin. „Ştiind felul de a fi al actualei guvernări, ne aşteptăm că, sub diferite pretexte, unor partide li s-ar putea refuza înregistrarea modificărilor şi, prin urmare, li se vor crea impedimente în desfăşurarea activităţii ulterioare”, se spune într-o altă declaraţie a partidului după congres. De asemenea, PPR a adoptat o rezoluţie prin care-şi exprimă îngrijorarea vizavi de situaţia de la posturile publice de radio şi televiziune. Contrar legislaţiei în vigoare, dar şi normelor morale şi etice, aceste posturi nu servesc interesului cetăţenilor, ci guvernării comuniste, se menţionează în textul rezoluţiei. Congresul s-a desfăşurat în lipsa preşedintelui PPR, Nicolae Andronic, care nu a putut fi prezent din motive de sănătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE