PPEM şi-a nominalizat candidatul la prezidenţiale

Membrii Consiliul Naţional al Partidului Popular European din Moldova au pledat pentru înaintarea propriului candidat la alegerile prezidenţiale şi continuarea consolidării echipei partidului, atât la nivel central, cât şi în raioanele ţării. Astfel, Consiliul Naţional, prin vot unanim, l-a înaintat pe Iurie Leancă în calitate de candidat pentru alegerile preşedintelui, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, a fost discutat şi subiectul candidatului unic pentru alegerile prezidenţiale, cu accent deosebit pe profilul candidatului şi experienţa acestuia. Astfel, membrii Consiliului s-au pronunţat pentru continuarea consultărilor cu forţele de opoziţie de orientare pro-europeană în vederea coordonării anumitor acţiuni în contextul alegerilor prezidenţiale, fără a exclude de principiu posibilitatea înaintării, la o anumită etapă, a unui candidat comun.

„Noul preşedinte al ţării trebuie să ajute la depolarizarea societăţii moldoveneşti, el trebuie să gândească nu numai geopolitic, ci să se antreneze în unificarea cetăţenilor în jurul ideii de renaştere a Moldovei. Eu cred că PPEM are şanse, pentru că noi avem ceea ce nu au alte partide – o echipă devotată cauzei de a face un trăi mai bun pentru cetăţenii ţării şi de ai face să rămână acasă”, a declarat Iurie Leancă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.