Consilierii municipali din fracţiunea Partidului Popular European solicită Congresului Puterilor Locale şi Regionale a Consiliului Europei să realizeze o expertiză a proiectului de Lege cu privire la statutul municipiului Chişinău. În cadrul şedinţei Consiliului municipal Chişinău, de joi, 31 martie, consilierii PPEM au solicitat colegilor săi din alte fracţiuni să subsemneze adresarea, transmite IPN.
Aleşii locali PPEM consideră că modul de înregistrare a acestui proiect de lege, elaborat de un grup de deputaţi ai Partidului Liberal, fără nicio consultare prealabilă cu autorităţile locale, încalcă nemijlocit mai multe prevederi legislative. Aceştia susţin că respectivul proiect de lege nu va soluţiona problemele existente, însă va limita competenţele consilierilor municipali.
PPEM solicită instanţelor Consiliului Europei să sesizeze autorităţile de stat privind retragerea respectivului proiect de lege de pe agenda dezbaterilor parlamentare. Aceştia mai cer ca autoritatea europeană să solicite autorităţilor Republicii Moldova iniţierea unor discuţii publice privind statutul municipiului Chişinău. O altă solicitare a consilierilor presupune şi crearea condiţiilor adecvate pentru asigurarea efectivă a accesului liber a oricărui consilier municipal, reprezentanţilor societăţii civile la procesul de examinare şi dezbatere publică a proiectului de lege.
Totodată, aceştia cer instanţelor Consiliului Europei să solicite autorităţilor de stat, crearea unui grup de lucru extins, cu participarea reprezentanţilor CMC, a Primăriei, Parlamentului, societăţii civile pentru a crea un proiect de lege cu prevederile cadrului legal în domeniul descentralizării şi autonomiei locale.
Anterior proiectul de Lege cu privire la statutul municipiului Chişinău a fost criticat de reprezentanţii mai multor fracţiuni din CMC şi ai societăţii civile. Aceştia consideră că prin proiectul de lege în cauză, se urmăreşte preluarea competenţelor Consiliului municipal şi transferarea lor către primarul general.