Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, susține că, din 2015 și până în prezent, compania „General Media Group” SRL, care deține licențele de emisie ale posturilor Prime TV și Publica TV, a obținut de la diferite persoane juridice și fizice, mijloace financiare semnificative, O parte din cifre parlamentarul le-a făcut publice într-o postare pe Facebook, citată de IPN.
„Primul finanțator este, desigur, patronul, Vladimir Plahotniuc, care a vărsat în contul companiei 43 de milioane 358 mii de lei, contribuție la capitalul social și 48 de milioane 607 mii de lei, sub formă de împrumut. Reținem că, în aceeași perioadă cetățeanul Plahotniuc a depus în contul sau 136 de milioane 256 de mii de lei în numerar. Totodată, acesta a luat un împrumut în valoare de 3 100 000 de euro și a primit, cu titlul de dividende, 2 055 700 de euro, precum și 903 695 de dolari americani de la Compania nerezidentă Vanguard International LTD”, afirmă președintele Comisiei parlamentare.
Deputatul mai menționează că Partidul Democrat din Moldova a achitat companiei respective 14 108 139 de lei pentru serviciile de publicitate. El precizează că, în aceeași perioadă, PDM a adunat 140 767 275 lei din donații și cotizații”.
Potrivit lui Chiril Moțpan, "Casa Media Corp" SRL a achitat în conturile General Media Group 40 918 500, pentru timpul de emisie; ICS "Casa Media Plus" SRL a achitat 65 300 300 lei pentru timpul de emisie; "Artmarket" SRL. - 636 350 lei pentru serviciile de publicitate; "Radio Media Group INC" SRL a contribuit cu 1 milion si 995 lei; candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova ( fondul electoral) a transferat 14 900 591lei.
În postarea menționată, președintele Comisiei parlamentare a adus mai multe cifre și despre finanțările altor posturi de radio și TV.
Recent, într-o declarație a „General Media Group CORP SRL” se menționează că „toate operațiunile companiei sunt transparente, realizate doar cu respectarea legilor și normelor în vigoare, iar aceste lucruri pot fi verificate și dovedite oricând de către orice autoritate de control a statului”. În declarație se mai spune că „acțiunile de asociere a posturilor sale de televiziune cu informații, de orice fel, privind utilizarea banilor din furtul miliardului, fac parte din campania de dezinformare, manipulare și propagare de știri false, realizată de către politicieni ai puterii sau politicieni cu probleme penale, dar și de către instituții ale statului cu scopul direct de a-i denigra și de a pune presiune pe jurnaliștii redacțiilor Prime TV și Publika TV”