Poziţia Platformei DA cu privire la evacuarea corturilor din PMAN

Reprezentanţii Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” califică decizia de a evacua Orăşelul Demnităţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar şi maniera în care această hotărâre a fost emisă şi executată – drept acţiuni ilegale ale autorităţilor, care au scopul de a intimida protestatarii, transmite IPN.

Unul dintre liderii Platformei DA, Vasile Năstase, a declarat, la o conferinţă de presă susţinută, sâmbătă, în PMAN, că ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă este o sfidare a legii. Potrivit lui, Orăşelul Demnităţii este un simbol al rezistenţei populare împotriva „unui regim criminal” şi  decizia de a-l instala a fost luată de peste o sută de mii de oameni.

Avocata Ana Ursachi a menţionat că şi instanţa în fond, şi instanţa de apel a examinat această cauză în lipsa pârâtului, adică a reprezentanţilor Platformei DA. Deşi pârâtul s-a plâns la Curtea Supremă de Justiţie pe motive de procedură, în doar două zile instanţa s-a pronunţat şi a dispus eliberarea PMAN. Avocata afirmă că acest caz demonstrează aservirea judecătorilor şi este evidentă violarea flagrantă a dreptului cetăţenilor de a protesta. Apărarea a mai spus că protestatarii îşi vor face dreptate la CEDO.

Un alt lider al Platformei DA, președintele partidului cu acelaşi nume, Andrei Năstase, a declarat că, în timp ce poporul supravieţuieşte şi îi vine din ce în ce mai greu, iar familii tinere pleacă peste hotare, „guvernarea criminală” se pregăteşte de paradă. „Ceea ce nu ne omoară, ne face mai tare”, a declarat Andrei Năstase. Totodată, Andrei Năstase a îndemnat poporul şi opoziţia să se consolideze pentru o acţiune masivă de protest antiguvernamental.

Corturile Platformei civice Demnitate şi Adevăr, instalate în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a protesta faţă de guvernare, au fost evacuate în această dimineaţă, 13 august, ca urmare a deciziei instanţei de judecată. Curtea Supremă de Justiţie a menţinut în vigoare hotărârile instanţei în fond şi celei de apel, care au dispus eliberarea Pieţei. Procesul a fost pornit după ce Primăria municipiului Chişinău a cerut în instanţă evacuarea Orăşelului Demnităţii pe motiv că ar împiedica lucrările de reparaţie a bulevardului Ștefan cel Mare şi PMAN.

  • andrei nastase despre evacuarea corturilor.mp3
  •     0
  • vasile nastase despre oraselul demnitatii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.