 |
|
| Mihai Mogîldea | |
Recunoașterea internațională a neutralității permanente a Republicii Moldova a devenit un imperativ al discursului de politică externă promovat de către guvernul actual de la Chișinău. Sub oblăduirea atentă a președintelui Igor Dodon, neutralitatea permanentă este privită drept garanție a securității naționale și integrității teritoriale a Republicii Moldova, iar recunoașterea sa – ca o poliță de asigurare la nivel internațional că nimeni nu va contesta în viitor principiul neutralității Republicii Moldova.
În ultima perioadă, problema recunoașterii internaționale a neutralității este adusă în discuție de către autorități atunci când sunt dezbătute perspectivele de soluționare ale conflictului transnistrean. Sub acest aspect, recunoașterea neutralității este instrumentalizată în două moduri: (1) ca punct de pornire pentru demararea negocierilor pentru coșul III (reglementarea generală a conflictului) și (2) inter alia, ca premisă pentru retragerea forțelor militare ruse din regiunea transnistreană. Ambele opțiuni invocă recunoașterea neutralității cu scopul de a pregăti terenul pentru acordarea unui statut special regiunii transnistrene, în conformitate cu interesele Federației Ruse în regiune.
Garantarea internațională a neutralității este unul din standardele așa-numitei politici externe echilibrate, asumată de către guvernarea actuală a Republicii Moldova. Deși și-a fixat drept prioritate avansarea tratativelor pentru recunoașterea internațională a neutralității, nu este clar nici până în prezent ce acțiuni urmează să întreprindă decidenții politici pentru a îndeplini acest obiectiv. În lipsa unei viziuni argumentate pe această dimensiune, dar și a unor explicații plauzibile despre utilitatea și formatul necesar pentru recunoașterea internațională a neutralității, este primordial să înțelegem care este, de fapt, miza acestor demersuri.
Între delimitări constituționale...
Principiul neutralității permanente este consfințit în articolul 11 al Constituției Republicii Moldova, care menționează expres că „Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă” și că „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”.
La 26 mai 2014, un grup de deputați liberali au înaintat o sesizare în adresa Curții Constituționale, prin care au solicitat interpretarea articolului 11 din Constituție. În Hotărârea Curții Constituționale din 2 mai 2017, se menționează că (1) ocupația militară a unei părți a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate, (2) în cazul unor amenințări la adresa integrității sale teritoriale, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a răspunde pericolelor și amenințărilor existente și (3) dislocarea unor trupe străine pe teritoriul țării este neconstituțională.
...priorități strategice...
Prin intermediul Hotărârii Guvernului nr. 961/2018 privind aprobarea Strategiei militare și a Planului de acțiuni pentru aprobarea acesteia 2018-2022, ocupația militară este atribuită trupelor paramilitare transnistrene și Grupului operativ de trupe ruse (GOTR), în controlul căruia se află obiecte de infrastructură militară, dar și arsenal militar necontabilizat.
Conform Hotărârii Parlamentului nr. 134 pentru aprobarea Strategiei naționale de apărare și a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de apărare 2018 – 2022, statutul de neutralitate presupune neadmiterea dislocării de trupe militare străine pe teritoriul Republicii Moldova. Documentul mai menționează că neutralitatea nu presupune izolare și că Republica Moldova își propune să participe activ la dezvoltarea cooperării și parteneriatelor existente cu actorii internaționali.
Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2019 – 2020 nu face referințe la eforturi instituționale ale guvernului de la Chișinău în vederea recunoașterii statului de neutralitate. Totuși, la capitolul cooperare multilaterală, se face referire la „atragerea suportului internațional în realizarea obiectivului de retragere de pe teritoriul țării a forțelor militare ruse fără statut determinat”, având doi indicatori de monitorizare: desfășurarea consultărilor și organizarea dezbaterilor în cadrul Adunării Generale ONU, conform Rezoluției ONU cu privire la retragerea forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, din 22 iunie 2018.
...și discurs politic
De la intrarea în coaliția de guvernare a Partidului Socialiștilor în iunie 2019, președintele Dodon a început să beneficieze de mai multe canale externe pentru a-și promova retorica sa privind recunoașterea neutralității permanente. De la întrevederea cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, la 5 septembrie 2019 și până la discursul ținut în cadrul sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la 29 ianuarie 2020, Igor Dodon a repetat în mai multe rânduri „crezul” neutralității recunoscute pe plan internațional, menționând inclusiv necesitatea implementării „Strategiei de promovare a recunoașterii internaționale a statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova” (Presedintie.md).
De fapt, așa-numita Strategie nu există decât la nivel de discurs. Acest lucru este ușor de remarcat atunci când urmărim tezele lui Igor Dodon vizavi de retragerea forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, un element-cheie în ecuația recunoașterii neutralității permanente. În alocuțiunea sa de la tribuna Adunării Generale ONU din 26 septembrie 2019, președintele Dodon nu a făcut apel la retragerea trupelor străine din regiunea transnistreană și a negat indirect staționarea ilegală a GTOR, menționând că „în cazul în care se va realiza reglementarea politică definitivă a conflictului transnistrean, va dispărea și necesitatea exercitării pe teritoriul nostru a misiunii de menținere a păcii”. Mai mult decât atât, Igor Dodon a subliniat importanța recunoașterii internaționale a neutralității militare a Republicii Moldova concomitent cu finalizarea procesului de evacuare și distrugere a munițiilor rămase pe teritoriul Republicii Moldova încă din timpul URSS, adică înaintea finalizării procesului de reintegrare a țării.
Să facem lumină
La ora actuală, în rândul administrației de la Chișinău, nu există o linie de discurs politic care să urmărească cu strictețe delimitările constituționale și prioritățile strategice menționate mai sus. Mai degrabă, se dorește accentuarea continuă a dezideratului politicii externe echilibrate, în cadrul căreia recunoașterea neutralității permanente ar fi garantul neapropierii Republicii Moldova de structurile euro-atlantice. Pe această cale, miza demersurilor lui Igor Dodon nu este de a avansa reglementarea conflictului transnistrean, dar de a oferi asigurări Federației Ruse că interesele sale în raport cu Republica Moldova nu vor fi periclitate.
Pentru a avea o imagine mai clară asupra (in)eficienței așa-numitei Strategii de promovare a recunoașterii internaționale a statului de neutralitate, e de ajuns să punctăm câteva aspecte-cheie:
1. Condiția actuală a relațiilor dintre Republica Moldova, țările UE și SUA nu favorizează în niciun fel lansarea tratativelor privind recunoașterea internațională a neutralității. De fapt, fără a ieși din starea de semi-izolare pe plan extern, intenția autorităților de la Chișinău se va lovi de reticență și lipsă de încredere în promovarea acestui deziderat.
2. Nu este clar ce acțiuni întreprinde/urmează să întreprindă Guvernul Republicii Moldova pentru a cere recunoașterea neutralității. Până la ora actuală, doar se vociferează activ despre acest demers, fără a puncta măcar pașii ce urmează a fi întreprinși și ce format va fi utilizat pentru recunoașterea neutralității.
3. Se bucură demersurile de recunoaștere internațională a neutralității de suportul majorității parlamentare? Lipsa în Planul de acțiuni al Guvernului 2019 – 2020 a eforturilor instituționale pentru recunoașterea neutralității denotă că nu ar exista consens pe această problemă în sânul majorității parlamentare PSRM-PDM. Acest lucru nu face decât să știrbească dezideratul promovat de Igor Dodon și autoritățile guvernamentale.
4. Totuși ce fel de neutralitate ne dorim noi? Atât prevederile constituționale, cât și documentele strategice, nu delimitează clar în ce condiții poate fi invocat principiul neutralității permanente, lăsând o marjă largă de interpretare decidenților politici. Menționarea episodică a neutralității militare întărește temerile că acest principiu poate fi utilizat pentru a stopa anumite procese integraționiste (de ex.: cu UE).
5. Recunoașterea neutralității permanente nu poate servi drept premisă pentru evacuarea munițiilor și trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Prezența trupelor și munițiilor ruse pe teritoriul Republicii Moldova este neconstituțională și atentează la suveranitatea țării noastre. Fără a promova în continuare tezele Rezoluției ONU cu privire la retragerea forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, nu pot exista garanții internaționale privind neutralitatea Republicii Moldova. Asta pentru că există exemple concludente că Federația Rusă se eschivează de la respectarea angajamentelor asumate vizavi de Republica Moldova (de ex.: Summitul de la Istanbul, 1999), atunci când acestea contravin intereselor sale strategice. De aceea, este inoportună contrapunerea celor două dosare.
---
Acest editorial a fost publicat în cadrul proiectului „Noi și Europa – Analiza relațiilor moldo-europene prin intermediul produselor media și analitice inovative”, implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu IPN și Radio Chișinău, cu suportul Fundației Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în acest editorial nu corespund neapărat cu poziția finanțatorilor.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
