Potențialul de dezvoltare al relațiilor moldo-ruse, discutat în cadrul unui forum

Republica Moldova și Federația Rusă au potențial de dezvoltare a relațiilor comerciale, economice și de business. În viitorul apropiat vor fi semnate contracte bilaterale avantajoase pentru ambele țări și vor fi lansate proiecte noi, inclusiv întru susținerea agricultorilor sau pentru favorizarea exportului. Subiectele au fost abordate în cadrul Forumului moldo-rus pentru cooperare economică, care a avut loc astăzi, 1 octombrie, în format de teleconferință, transmite IPN.

Premierul Ion Chicu a spus că Federația Rusă este un partener foarte important pentru Republica Moldova. Datorită exporturilor în Federația Rusă, prin elaborarea unor proiecte speciale de extindere a infrastructurii și inovației, Republica Moldova ameliorează climatul de afaceri, iar zonele economice libere și parcurile industriale sunt foarte atractive pentru ambele țări și permit dezvoltarea economiei. „Cu eforturi comune, ținând cont de potențialul colaborării în agricultură, turism, industrie, ambele țări dispun de perspective foarte bune pentru a dezvolta colaborarea și pentru a restabili relațiile economice și comerciale”, a spus prim-ministrul.

Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții, s-a referit la un proiect investițional lansat cu Federația Rusă. Este vorba despre producția materialelor termoizolatoare pentru construcții, valoarea investițiilor anunțate urcă la 20 de milioane de euro. Rodica Verbeniuc a mai spus că Federația Rusă deține locul trei din zece printre partenerii strategici pe export ai Republicii Moldova.


Ministrul agriculturii al Federației Ruse, Dmitrii Patrușev, a remarcat că, pe parcursul anilor, între Republica Moldova și Federația Rusă s-au conturat relații strânse de dezvoltare economică, știință, cultură, agricultură, turism, iar pe viitor Rusia își propune să reseteze aceste relații bilaterale, oferindu-le reprezentanților businessului posibilitatea de a semna noi contracte de colaborare și parteneriat. El a menționat că pe parcursul ultimului an, 60% din exportul Rusiei în Moldova a constituit produsele energetice, iar 70% din exporturile Moldovei în Rusia au fost produsele agricole.

În data de 2 octombrie,Comisia interguvernamentală moldo-rusă pentru colaborare comercial-economică se va întruni într-o nouă ședință, în care vor fi evaluate rezultatele Forumului și vor fi analizați următorii pași în vederea dezvoltării colaborării economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

În Republica Moldova sunt înregistrate 971 de companii cu capital rus, cu un volum total de investiții de 1063,2 milioane de lei. În ceea ce privește volumul de capital investit în Republica Moldova, Rusia ocupă locul șase printre principalii investitori. Cifra de afaceri a comerțului exterior al Republicii Moldova cu Federația Rusă pentru 2019 s-a ridicat la 641,672 milioane de dolari SUA și a crescut cu 0,26% față de 2018. Exporturile au atins 249,876 milioane dolari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.