Posturile naţionale de radio şi TV îşi vor extinde volumul de emisie
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat marţi, 4 decembrie Conceptul de dezvoltare şi reorganizare a Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM), care prevede extinderea volumului de emisie, modificarea statelor de personal şi retehnologizarea instituţiei.
Potrivit Conceptului prezentat de directorul TV Moldova 1 Adela Răileanu, postul naţional de televiziune va emite 18 ore zilnic, iar postul naţional de radio – 24 din 24. De asemenea se prevede redeschiderea postului de radio „Luceafărul”. Răileanu a declarat că deja au fost efectuate testele necesare şi speră că va fi posibilă realizarea acestor obiective.
În ce priveşte modificarea statelor de personal, este vorba de o reducere cu circa 20% a unităţilor. Sursa citată însă a menţionat că aceasta nu se va răsfrânge asupra activităţii Companiei deoarece vor fi lichidate în special funcţiile vacante.
Unii membri ai CCA au propus respingerea documentului, menţionând că obiectivele sunt irealizabile în condiţiile actuale, documentul este slab pregătit, etc. Pe de altă parte, alţi membri s-au pronunţat în susţinerea acestuia, menţionând tendinţa conducerii Companiei spre restructurare şi îmbunătăţire a calităţii.
Concepţia a fost aprobată cu votul a cinci membri, patru pronunţându-se împotrivă.