Poşta Moldovei va elibera carduri bancare

Beneficiarii de plăţi sociale, care le vor ridica de la Poşta Moldovei, vor putea solicita eliberarea unui card bancar de la această instituţie. Serghei Nastas, directorul general al ÎS Poşta Moldovei, a comunicat, într-o conferinţă de presă, că instituţia are contract cu Victoriabank pentru a emite carduri bancare beneficiarilor de plăţi sociale, transmite IPN.

Cardul se va elibera gratuit, în 5 zile lucrătoare. În următoarea perioadă Victoriabank  va instala 600 de terminale în oficiile poştale. Poşta Moldovei a selectat această bancă deoarece condiţiile erau mai bune. Plus la aceasta, banca garantează acumularea dobânzilor pentru beneficiarii care nu-şi vor retrage toţi banii de pe card.

Directorul Poştei Moldovei a mai spus că instituţia este pregătită pe deplin să distribuie, începând cu 1 septembrie, plăţile sociale care până acum se achitau la Banca de Economii şi la Banca Socială. Până acum, Poşta Moldovei distribuia plăţi sociale pentru circa 650 de mii de beneficiari. Este vorba de o sumă de aproximativ 9 miliarde de lei anual. De la 1 septembrie, cifra beneficiarilor care îşi vor ridica prestaţiile sociale la  Poşta Moldovei va creşte cu 150 de mii, ceea ce presupune distribuirea a 1,7 miliarde de lei în plus pe an.

Pentru a nu admite întârzieri la efectuarea altor plăţi prin Poşta Moldovei, administraţia întreprinderii a decis lansarea aplicaţiei „Factura mobilă”, care permite achitarea rapidă a facturilor cu ajutorul telefonului mobil. În oficiul central al Poştei Moldovei a fost instalat aparatajul pentru „rândul electronic”, astfel se va încerca fluidizarea fluxului de beneficiari ai serviciilor poştei. Totodată urmează să se majoreze numărul de ghişee la agenţiile poştale unde fluxul de beneficiari va fi mai mare şi se preconizează modificarea orarului de activitatea a oficiilor poştale, la fel în funcţie de flux.

Serghei Nastas a mai comunicat că Poşta Moldovei are nevoie de 54 de operatori la Chişinău şi 10 la Bălţi, şi a făcut un apel către angajaţii Băncii de Economii, care este în proces de lichidare, să se angajeze la Poşta Moldovei. Directorul a spus că s-a discutat cu reprezentanţii Serviciului resurse umane al BEM ca angajaţii care vor să treacă la Poşta Moldovei să o poată face prin transfer direct, ca să nu piardă nicio zi din stagiu. Salariul mediu al unui operator la Poşta Moldovei este de 4400 de lei.

Beneficiarii de prestaţii sociale pot solicita informaţii suplimentare despre modalitatea de ridicare a banilor la Casa Naţională de Asigurări Sociale, linia fierbinte : 022 286115, la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă: 080001000 şi la ÎS „Poşta Moldovei”: 022 270044.

  • serghei nastas despre carduri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.