Portalul de programări consulare în misiuni diplomatice, lansat în regim pilot

Primul portal național de programări pentru servicii consulare prestate în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotarele țării a fost lansat în regim de pilotare. Portalul programari.gov.md oferă posibilitate cetățenilor din diasporă să se programeze rapid și comod la cea mai apropiată misiune diplomatică, pentru orice serviciu disponibil, transmite IPN.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene precizează că, în primă etapă în regim de pilotare, serviciul de programare va fi valabil pentru 13 locații, urmând a fi extins gradual pentru întreaga rețea consulară a Republicii Moldova. Serviciul este gratuit, personalizat și disponibil 24 de ore. Acesta poate fi efectuat cu cel puțin o zi înainte de data adresării la misiunea diplomatică sau oficiul consular.

Pentru a realiza o programare, solicitantul va introduce câteva date de identificare, cum ar fi numele, prenumele, IDNP-ul, adresa de domiciliu, telefonul de contact, adresa de e-mail, va selecta tipul serviciului, data și ora programării. Rezultatul va fi transmis la adresa de e-mail a solicitantului pentru confirmare. Sistemul oferă posibilitatea programării membrilor de familie prin adăugare suplimentară a beneficiarilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.