Populaţia din municipiul Bălţi va plăti mai scump pentru serviciile de apă şi canalizare
Consumatorii din municipiul Bălţi vor plăti tarife mai mari la servicii de apă şi canalizare. Noile tarife aprobate de Consiliul local au fost publicate în ultimul număr al „Monitorului Oficial al R. Moldova”.
Astfel, populaţia va achita 6,38 lei pentru 1 metru cub de apă potabilă consumată şi 2 lei pentru canalizare. Alţi consumatori vor achita acelaşi tarif pentru apă şi 7,4 lei pentru canalizare, tarifele neincluzând taxa pe valoare adăugată (TVA). Întreprinderile care folosesc apă din surse acvatice proprii vor achita 11,13 lei (fără TVA) pentru canalizare. Tarifele intră în vigoare la 1 iulie 2006.
Până în prezent, tariful pentru 1 metru cub de apă şi canalizare pentru populaţie era de 5,65 lei, iar pentru alţi consumatori – 7,79 lei.
Solicitat de Info-Prim Neo, Mihai Golban, şeful Direcţiei relaţii cu clienţii din cadrul SA „Apă-Canal Chişinău”, a declarat că şi furnizorul de apă din Chişinău depune eforturi de a convinge factorii de decizie să majoreze tariful la apă, „dar nu este auzit nici un argument”. Potrivit lui Golban, cota achitărilor curente este de 98-99%, ceea ce demonstrează un nivel suportabil al actualelor tarife, în timp ce tariful propus de ACC pentru 1 metru de apă şi canalizare este de 8,34 lei.
În prezent, populaţia din Chişinău achită cel mai mic tarif din republică – 2,62 lei pentru 1 metru cub de apă şi canalizare. Agenţii economici achită pentru aceleaşi servicii 14,9 lei, fără TVA.