Populația de etnie romă continuă să fie discriminată, Coaliția Vocea Romilor

Populația de etnie romă continuă să fie discriminată atunci când vine vorba de angajarea în câmpul muncii, acces la educație sau asistență socială. Iar Planul de acțiuni pentru susținerea populației de etnie romă din Republica Moldova pe anii 2016-2020, aprobat de Guvern, nu se implementează practic deloc. Este constatarea Coaliției Vocea Romilor ca urmare a unui studiu bazat pe comunicarea directă cu comunitatea romă.

Într-o conferință de presă la IPN, Marin Alla, secretarul general al Coaliției Vocea Romilor, a menționat că pe parcursul anului 2018, începând cu luna februarie și până în luna noiembrie, au fost analizate toate rapoartele ministerelor prin prisma aspectelor ce țin de situația romilor. La fel, au fost analizate și rapoartele autorităților publice locale din 44 de localități, preponderent populate de romi. Studiul a demonstrat că ministerele de resort incluse în Planul de acțiuni nu-și exercită pe deplin funcțiile. Dar și APL-urile nu oferă ministerelor informații veridice privind situația etniei rome.

Silvia Feraru, autoarea raportului pe segmentul muncii și asistenței sociale, a menționat că pe parcursul anului 2017 Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a înregistrat 1599 de șomeri din rândul persoanelor rome. Dar numărul romilor șomeri este în realitate mult mai mare. Celor care merg să se angajeze li se propun doar munci care nu le permit să iasă din sărăcie. De asemenea, în raport s-a constatat că nicio acțiune nu s-a întreprins concret pentru dezvoltarea antreprenorialului în rândul persoanelor rome.

Referindu-se la mediatorii la nivel local, Valeriu Căldăraru, reprezentant al Coaliției Vocea Romilor, a spus că 30 de mediatori sunt angajați în tot atâtea localități, inclusiv datorită eforturilor societății civile rome. Pe când, trebuiau deja să fie 48 de mediatori. Pentru îmbunătățirea situației mediatorilor comunitari, Valeriu Căldăraru a recomandat autorităților centrale să creeze o instituție pe lângă Cancelaria de Stat, care ar monitoriza activitatea mediatorilor și unde aceștia ar putea apela pentru consultații.

Baronul romilor, Artur Cerari, a spus că ar fi bine ca Hotărârea Guvernului să nu fie doar pe foaie. „Nu vrem să fim discriminați. Mai înainte romii aveau de toate, acum sunt nevoiți să-și vândă bunurile pentru a putea supraviețui iarna”, a spus baronul.

Un alt reprezentant al Coaliției, Robert Cerari, a subliniat că romii sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu aceleași drepturi și obligațiuni. „Nu poate să fie o politică bună cu o economie rea, nu poate fi o țară bogată cu oameni săraci în țară. Pentru a fi schimbate aceste lucruri, romii au dat dovadă că pot lucra, că vor să-și trimită copii la școală”, a menționat Robert Cerari.

Coaliția Vocea Romilor este o platformă cu 34 de organizații rome din Moldova, active, care reprezintă toate zonele, țării inclusiv Găgăuzia și regiunea transnistreană.

  • marin alla despre studiu.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE