Locuitorii din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia marchează astăzi sărbătoarea națională „Hederlez”, care simbolizează începutul unui nou sezon agricol. De Hederlez tradițiile și straiele strămoșești, ocupațiile și bucatele tradiționale găgăuze vin să unească oameni de diferite etnii, culturi și credințe, oameni ale căror inimi bat în unison pentru pace, liniște sufletească și bunăstare, a menționat președintele Maia Sandu într-un mesaj de felicitare pentru poporul găgăuz.
Premierul Natalia Gavrilița a participat la evenimentul festiv organizat cu prilejul sărbătorii naționale și a subliniat importanța menținerii coeziunii sociale și relațiilor prietenoase cu comunitățile din Moldova. „ Chiar dacă acum ne confruntăm cu numeroase dificultăți, putem să ne mândrim cu faptul că în țara noastră întotdeauna am celebrat și apreciat contribuția fiecărei comunități la viața culturală a Republicii Moldova. Deviza Uniunii Europene – unitate în diversitate – este demult o realitate la noi în țară, unde dialogul și respectul reciproc constituie pietrele de temelie ale coeziunii noastre sociale”, a spus Natalia Gavrilița.
Și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a subliniat că unitatea poporului găgăuz va contribui la prosperitatea Republicii Moldova. „Suntem cu toții foarte diferiți, dar, în același timp, multe lucruri ne unesc împreună – tradițiile noastre și dragostea față de Republica Moldova. Oamenii care vorbesc limbi diferite, iubesc acest pământ la fel și îmi doresc mult ca țara noastră să trăiască în pace și înțelegere”, a opiniat bașcanul.
Ziua Hederlez-ului, conform calendarului Gregorian, are loc pe 6 mai. Perioada dintre 6 mai și 17 noiembrie este considerată vară zilele lui Hizir, iar între 18 noiembrie și 5 mai sunt zilele lui Kasım, adică zilele de iarnă. Datorită acestui fapt se consideră că 6 mai este începutul zilelor de vară.