Pompierii evaluează situația antiincendiară a bisericilor

Pompierii vor evalua situația riscului de incendii în aproximativ 1400 de biserici din țară, inclusiv 170 din Chișinău, până în seara de 27 aprilie, în ajunul Sărbătorii Învierii Domnului.

Ca în fiecare an în preajma Paștilor, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) al MAI merg în biserici pentru a le face recomandări antiincendiare responsabililor de lăcașele de cult și enoriașilor, a precizat pentru IPN ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.

Pompierii verifică existența stingătoarelor și a altor mijloace de intervenție în caz de incendiu, îi îndeamnă pe oameni să menţină libere căile de acces în lăcaşe, pentru ca autospecialele de intervenţie să poată ajunge la timp, în caz de situaţii de risc. Enoriaşii sunt rugaţi să aprindă lumânări doar în locuri special amenajate, la o distanţă de siguranţă faţă de obiectele ușor inflamabile.

De asemenea, salvatorii le recomandă responsabililor de la biserici să deconecteze instalaţiile de încălzit şi echipamentul electric la finalul Slujbei din Noaptea Învierii. Preoţii mai sunt rugaţi ca numărul enoriașilor prezenți în lăcaș să corespundă capacității acestuia, pentru a fi evitată îmbulzeala și riscul unei evacuări problematice, în caz de incendiu.

În ultimii ani, în Republica Moldova nu au fost înregistrate incendii în biserici în Noaptea Învierii, a precizat pentru IPN Liliana Pușcașu. Cel mai răsunător caz de incendiu de Paști este cel din 12 aprilie 2015, când flăcările au izbucnit în clopotniţa Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, potrivit concluziei pompierilor, din cauza unui scurtcircuit provocat de echipamentul unui post de televiziune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.