Polițiștii din Edineț au fost familiarizați cu principalele prevederi ale Convenției de la Istanbul referitor la combaterea violenței

Polițiștii din raionul Edineț au însușit, în cadrul unei instruiri aprofundate a principalelor prevederi ale Convenției de la Istanbul, baza teoretică și abilități practice în combaterea violenței. Training-ul în forma unui seminar care vizează combaterea violenței domestice, a fost organizat de Institutul Național al Femeii din Moldova „Egalitate”, relatează IPN cu referință la Elena Savina, directorul Institutului.

Potrivit acesteia, în octombrie 2021, Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (Convenția de la Istanbul). În presă, în primul rând, cea din Rusia, a început o campanie puternică de discreditare a acestei convenții: multe surse media scriu că Convenția de la Istanbul sprijină minoritățile sexuale și legalizează înstrăinarea copiilor din familiile de orientare tradițională. Și multă lume crede în asta, deoarece oamenii (inclusiv poliția) nu sunt familiarizați cu prevederile Convenției de la Istanbul.

În urma seminarului, polițiștii de la Edineț au aflat că Convenția de la Istanbul este primul document juridic obligatoriu în combaterea violenței, care are ca scop prevenirea violenței domestice, protejarea victimelor și urmărirea penală a făptuitorilor, iar valoarea Convenției constă în faptul că pentru prima dată într-un document internațional care este obligatoriu în țările care l-au ratificat, este vorba nu doar de discriminarea femeilor, ci și de violența domestică. Convenția identifică mult mai multe infracțiuni decât legislația internă existentă, la fel și o asistență mai consistentă victimelor.

Poliția a aflat că, dacă mai înainte se cerea ca victima să facă o declarație împotriva infractorului, acum e mai ușor, deoarece reprezentanții serviciilor sociale, vecinii etc., pot depune o cerere la organele de drept, adică violența încetează a fi un fenomen casnic și devine o chestiune publică, deoarece poliția va fi obligată să deschidă un dosar penal sau o procedură administrativă și să aducă infractorul în fața justiției.

În urma instruirii, polițiștii au aflat conținutul real al acestei Convenții, s-a îmbunătățit percepția documentului, urmând ca pe viitor să pună mai bine în aplicare prevederile Consiliului Europei.

„Având în vedere faptul că adesea poliția este primul interlocutor, cu care victimele violenței domestice comunică după incident, starea și viitorul victimei depind de poziția și cunoștințele polițiștilor. De aceea acordăm o importanță fundamentală pregătirii polițiștilor, mai ales având în vedere faptul alarmant că, în medie, trei din patru femei au avut de suportat violența partenerului (iar una din trei femei a avut de suferit de pe urma violenței fizice)”, a declarat Elena Savina, directorul Institutului Național al Femeilor din Moldova „Egalitatea”.

În cadrul seminarului, participanții au remarcat că societatea noastră este practic indiferentă față de violența domestică, că există multe stereotipuri („bătaia e ruptă din rai”, „am fost și noi bătute și, nimic, familia a fost salvată și copiii au fost crescuți”) care dăunează luptei eficiente împotriva violenței.

În urma seminarului, participanții au apreciat foarte mult atmosfera informală a evenimentului, însușirea unor informații noi și utile.

Seminarul a fost organizat de Institutul Național al Femeii din Moldova „Egalitate” în cadrul proiectului de combatere a violenței împotriva femeilor, finanțat printr-un grant al Ambasadei Finlandei la București.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.