Un ofițer de investigații de la Inspectoratul de poliție Cahul a fost reținut de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție fiind bănuit de trafic de influență. Potrivit denunțătorului, omul legii, în colaborare cu o persoană necunoscută, ar fi extorcat și primit cinci mii de euro de la o inculpată. Polițistul susținea că ar putea influența persoane din cadrul Judecătoriei și Procuraturii raionului Cahul în vederea eliberării acesteia din arest şi adoptării unei sentințe favorabile pe dosar, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), bărbatul a fost prins în flagrant delict în spatele Curții de Apel Cahul. Având la el arma din dotare, acesta a încercat să opună rezistență fizică ofițerilor anticorupție. În urma percheziției corporale, cei cinci mii de euro transmiși sub controlul CNA au fost găsiți în buzunarul hainei. Bănuitul a fost reținut pe un termen de 72 de ore.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, dacă va fi găsit vinovat, polițistul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la şase ani sau amendă în mărime de până la patru mii de unități convenționale.