Politicienii şi experţii despre necesitatea unei legi antiseparatism

Deputaţii şi experţii au păreri împărţite vis-a vis de iniţiativa deputaţilor  liberal-reformatori privind amendarea legislaţiei în sensul aplicării unor sancţiuni dure pentru promovarea separatismului,transmite IPN cu referinţă la emisiunea „Fabrica” de la „Publika TV”.

Invitat la emisiune, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, consideră că o astfel de lege ar fi necesară pentru consolidarea statului, dar implementarea ei acum este riscantă pe motiv că ar putea provoca controverse între cetăţeni. "Consider că un asemenea proiect de lege ar trebui mai întâi discutat cu societatea. Noi avem acum obligaţia de a linişti  spiritele şi de a căuta soluţii paşnice ", a precizat  Diacov.

Analistul politic Corneliu Ciurea este de părerea că proiectul respectiv are un substrat mai mult politic decât juridic, iar în astfel de cazuri apar disensiunile în societate. "Proiectul conţine multe riscuri şi ar putea să inflameze spiritele, în cazul în care suntem într-o zonă politică  seismică", a declarat Ciurea.

Analistul politic Anatol Ţăranu a declarat în cadrul aceleaşi emisiuni că măsurile dure antiseparatism la momentul actual sunt foarte necesare şi că o astfel de lege trebuia să fie adoptată chiar de la începutul independenţei Republicii Moldova. Ţăranu a mai spus că personal este de acord ca separatiştilor să li se retragă cetăţenia, însă această sancţiune nu-şi găseşte locul într-o societate democrată.

Invitatul permanent al emisiunii, jurnalistul Cristian Tabără, la fel s-a pronunţat pentru proiectul de lege antiseparatist, însă a recomandat că textul trebuie să fie redactat cu mare atenţie, la fel şi implementarea acestei legi să se facă într-un mod cât mai precaut.

Unul din autorii proiectului, deputatul liberal-reformator Ana Guţu, a declarat în cadrul aceleaşi emisiuni că proiectul de lege respectiv a fost elaborat luându-se în considerare situaţia geopolitică din regiune, iar dacă „Ucraina, Rusia şi Kazahstanul au o astfel de lege, de ce nu putem să o avem şi noi?”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.