Politicienii anului 2001 s-au izolat în sfera luptelor politice de salon, Mihai Godea

[Ştire Info-Prim Neo din ciclul „Moldova-20! Încotro?”] [Fiecare din cei 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova îşi are însemnele sale şi rolul său în ceea ce s-a întâmplat în această perioadă şi, fără îndoială, în ceea ce are să i se întâmple ţării şi oamenilor ei în viitor. Solicitaţi de Info-Prim Neo, politicieni, analişti, experţi şi personalităţi în diferite domenii apreciază atât principalele evenimente derulate într-un anume an, cât şi impactul lor asupra ţării în ansamblu.] [ANUL 2001 în viziunea politicianului Mihai Godea, deputat neafiliat în Parlamentul Republicii Moldova] [25 februarie] – Au loc alegeri parlamentare. [4 aprilie] – Vladimir Voronin este ales preşedinte al Republicii Moldova. [8 mai] – Republica Moldova devine membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. [28 mai] – Este constituit Consiliul Coordonator în Problemele Combaterii Corupţiei, condus de preşedintele Republicii Moldova. [1 iunie] – A fost adoptată Legea privind intrarea Republicii Moldova în Organizaţia Mondială a Comerţului. [28 iunie] – Republica Moldova devine membru cu drepturi depline al Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est. [27 decembrie] – A fost adoptată a nouă Lege privind organizarea teritorial-administrativă. Republica Moldova revine la raioane. [În viziunea politicianului Mihai Godea] anul 2001 a fost unul de cotitură pentru istoria recentă a Republicii Moldova, iar din evenimentele acelui an se pot trage lecţii foarte utile pentru perioada actuală. „Anul 2001 a fost practic apogeul reformelor economice, al unui proces extrem de anevoios de revenire economică, când lucrurile în sfârşit începeau să revină pe făgaşul normal. La guvernare încă din 1998 era ADR (Alianţa pentru Democraţie şi Reforme). Din păcate, liderii politici din ADR erau şi atunci mult mai interesaţi de felul în care îşi vor împărţi laurii realizărilor pe plan extern şi beneficiile creşterii economice”, a declarat Mihai Godea. Potrivit lui Godea, politicienii anului 2001 s-au izolat în sfera luptelor politice de salon. „Liderii politici din alianţa de guvernare de atunci au pierdut din vedere cel mai important element: suportul popular şi încrederea cetăţenilor. Practic legătura firească, organică, cu cetăţenii dispăruse, iar dezbaterile politice sterile nu mai reprezentau interesele cetăţenilor”, a menţionat Mihai Godea. Politicianul este de părere că în vreme ce partidele de la guvernare afişau optimism, în vreme ce raportorii internaţionali se arătau încântaţi de evoluţia Republicii Moldova, majoritatea populaţiei trăia în sărăcie, în nesiguranţă şi devenea din ce în ce mai nostalgică după epoca sovietică. „Astfel, partidele proeuropene de la acea vreme au reuşit să compromită în ochii electoratului noţiunea de democraţie, de libertate, de integrare europeană şi de reformă”, a subliniat Mihai Godea. În opinia sa, PCRM a profitat din plin de nemulţumirea socială, de nostalgia după stabilitatea din perioada sovietică şi, purtând un mesaj anti-european şi pro-sovietic, a ajuns la putere în urma unei victorii zdrobitoare. La 25 februarie PCRM câştiga alegerile parlamentare obţinând 70 de mandate în Parlament, iar pe 4 aprilie 2001 Vladimir Voronin este ales preşedinte. „Mai mult, odată ajunşi la guvernare, şi-au adjudecat în mod injust toate realizările economice şi politice, multe dintre acestea fiind, de fapt, rezultatul reformelor nepopulare promovate până în 2001. Astfel, sub mandatul PCRM Republica Moldova devine membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pe 8 mai 2001, iar la 28 iunie 2001 este acceptată ca membru cu drepturi depline al Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est”, a precizat Mihai Godea. Politicianul notează că au fost necesari opt ani grei pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor în viitorul european şi democratic al Republicii Moldova, iar în prezent Republica Moldova se regăseşte în acelaşi context. În altă ordine de idei, Mihai Godea a menţionat că de la independenţă încoace cel mai important şi mai tragic eveniment este războiul de pe Nistru. Evenimentul de pe Nistru rămâne a fi cicatrice în istoria recentă a Republicii Moldova, iar sechelele acestei traume sunt încă cât se poate de evidente. Republica Moldova se află încă într-un conflict îngheţat, care îi afectează atât integritatea teritorială, cât şi şansele pentru un viitor prosper şi sigur, a remarcat deputatul. Potrivit lui Mihai Godea, celălalt eveniment definitoriu pentru Republica Moldova este 7 aprilie 2009, data la care Republica Moldova a reapărut ca o ţară practic nouă pe harta politică a lumii, o ţara unde oamenii îşi doresc şi îşi câştigă libertatea. „Acest eveniment a schimbat istoria recentă, a forţat partidele democratice să coopereze şi a readus Moldova pe drumul european”, a subliniat Mihai Godea. Mihai Godea este deputat neafiliat în Parlamentul Republicii Moldova, în care a ajuns pe listele PLDM. {Mihai Godea şi-a început activitatea politică în 2000, când a acces în Partidul Forţelor Democratice, după care, în 2002-2005, este membru al Partidului Democrat din Moldova. În 2003-2005 a fost vicedirector la Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova „Contact”. A fost secretarul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2005” şi „Coaliţia 2007”. În 2005-2006, a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al organizaţiilor neguvernamentale din Moldova. În 2007 devine prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, până în luna mai 2011, când se retrage din partid şi candidează independent la funcţia de primar general de Chişinău. În Parlamentul de legislatura a XIX-a a intrat în 2009, pe listele PLDM, iar când s-a retras din partid, a ieşit şi din fracţiune, rămânând deputat neafiliat. Pe 23 iunie 2011 lansează iniţiativa Platforma Alternativă Democratică, care, o lună mai târziu, devine Partidul Acţiunea Democratică.} [Dumitriţa Ciuvaga, Info-Prim Neo]

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.