Principala condiție pentru reconectarea cu UE e organizarea alegerilor libere, opinie

Președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor & Early Warning, Iulian Chifu, menționează că anul 2019 se anunță un an extrem de complicat pentru Republica Moldova. Analistul de politică externă consideră că principala condiție pentru reconectarea cu Uniunea Europeană este organizarea de alegeri libere, corecte, transparente și fără accidente pe parcurs, de tipul eliminarea unor competitori sau vreo anulare în justiție sau așa mai departe, transmite IPN.

Iulian Chifu susține că Republica Moldova s-a îndepărtat de Uniunea Europeană din mai multe considerente. „Cred că principalul lucru ține de capacitatea de a face mai departe reforme și de a se angaja pe drumul european cu tot ceea ce înseamnă aceste lucruri și aceste lucruri se probează de fiecare dată. Pe de altă parte, trebuie spus foarte clar: Uniunea Europeană este un actor pragmatic, care va lucra cu Guvernul Republicii Moldova în orice formulă ar fi el, în funcție de limitele și de angajamentele pe care și le asumă”, a declarat analistul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

În opinia sa, va fi o muncă extrem de importantă pe care Republica Moldova trebuie s-o facă în varianta noului Guvern pentru a recupera credibilitatea, pentru a se reconecta cu Uniunea Europeană și a angaja relațiile inclusiv de natură financiară revenind într-un program convenit bilateral de reconstruire a încrederii și de reconstrucție instituțională, de relansare a reformelor. Și acest lucru nu înseamnă că în toată perioada guvernării care se va încheia pe 24 februarie nu au fost totuși avansuri extrem de importante, chiar și față de perioade în care erau declarații mai susținute de apropiere față de UE, dar mai puține fapte. Deci, Uniunea Europeană o și menționează în repetate rapoarte, nu neagă faptul că Republica Moldova a făcut pași extrem de importanți, la un moment dat era în prim-planul statelor care făceau parte din această categorie din Parteneriatul Estic cu Acordul de Asociere. Astăzi este pe locul trei, dar nu pentru faptul că celelalte state ar fi avansat foarte mult. Doar pentru faptul că în cazul Republicii Moldova pași înapoi au fost făcuți substanțiali și remarcați cam în toate rapoartele.

„Cel mai bine ar fi ca alegerile să se desfășoare fără asemenea ingerințe administrative, care pun întotdeauna sub semnul întrebării corectitudinea și echilibrul în derularea proceselor electorale, iar acest lucru este prima preocupare a Republicii Moldova în drumul său spre reconectarea cu Uniunea Europeană”, a notat Iulian Chifu.

Analistul a menționat că, din păcate, anul 2019 este un an dificil la nivel global, este un an dificil prin schimbările majore care se întâmplă la nivel mondial, este un an dificil prin impredictibilitatea unor lideri majori ai lumii, este un an dificil pentru Uniunea Europeană, anul în care primul semestru va fi România la președinția Consiliului UE și în care vor fi și alegeri europarlamentare, pe 29 martie – Brexitul, un număr mare, mare de amenințări și turbulențe și în interiorul Uniunii Europene unde, practic, fiecare dintre statele mari are propriile probleme. În opinia sa, în acest context, evident că Republica Moldova nu are cum să fie într-o situație foarte bună, tocmai că aceste turbulențe globale și turbulențe europene, și turbulențe regionale, sunt alegeri prezidențiale și generale în Ucraina, sunt alegeri prezidențiale în România și nu sunt perioade de stabilitate și de continuitate și cel mai important este însă ce faci acasă și, respectiv, ce va face pe 24 februarie când are alegerile generale.

„Practic, acele alegeri vor defini în mare măsură ce va face Republica Moldova în acest an. Și mă refer, în primul rând, la modul în care se conexează cu principalii factori regionali – Uniunea Europeană, relațiile cu Federația Rusă și relațiile cu România și cu Ucraina, în contextul în care avem deja unul dintre factori – președintele Republicii Moldova, care va rămâne în continuare în funcție, evident, și care are deja o opțiune pro-rusă declarată, vizibilă, chiar ostentativă pe alocuri. E foarte important ca majoritatea Parlamentului, ca Guvernul care se formează să poată echilibra și să poată menține această legătură cu Uniunea Europeană, să reconecteze, de fapt, pentru că am văzut și anumite semnale nu la fel de îmbucurătoare, e adevărat, în campania electorală, când flexibilitatea este mai mare, când lucrurile se pot face mai lesne, am văzut și câteva porniri în această direcție de îndepărtare sau, dacă vreți, de nuanțare a relației cu Uniunea Europeană”, a mai spus Iulian Chifu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.