Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care este cap de listă pentru circumscripția națională a democraților, va candida și în circumscripția uninominală Nisporeni. Liderul democrat a declarat pentru presă, după ce a depus la Palatul Republicii declarația privind consimțământul de a candida la alegerile parlamentare, că este sigur că oamenii vor vota pentru Partidul Democrat, transmite IPN.
Potrivit lui Vlad Plahotniuc, echipa PDM a reușit într-o perioadă foarte scurtă să facă lucruri bune pentru oameni: a făcut ordine și a adus disciplina în instituțiile de stat și acest fapt a permis majorări de salarii, de pensii, majorări de compensații, renovări de școli, grădinițe, spitale, construcția drumurilor. Liderul PDM a spus că oamenii își doresc și în continuare să li se asigure stabilitatea, creșterea salariilor, a pensiilor și multe alte lucruri, pe care PDM le-a făcut deja.
Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Silvia Radu, care a anunțat săptămâna trecută că nu va participa la alegeri, se regăsește pe poziția cu numărul 20 pe lista PDM. După ce a depus la Palatul Republicii declarația privind consimțământul de a candida la alegerile parlamentare, ministra a declarat pentru presă că a acceptat să se regăsească pe lista acestui partid, fiindcă își dorește ca toate reformele începute de Guvern, să continue și aceasta pentru că le consideră foarte bune. „Îmi doresc ca Republica Moldova să se dezvolte așa cum a făcut-o până acum, chiar și mai bine. De aceea cred că este cazul să ne luptăm pentru viitorul nostru și acest lucru presupune să participăm și în viața politică a țării. Am mai spus: nu fac parte din Partidul Democrat, am zis că partidul mi-a făcut o propunere și am acceptat această propunere, să fiu pe listă de partid. Nu sunt membru de partid, dar susțin aceste reforme care au fost începute”, a punctat Silvia Radu.
Pe lista PDM a candidaților în circumscripția națională pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 se regăsesc și premierul Pavel Filip, președintele Parlamentului, Andrian Candu, dar și secretarul general al formațiunii, Constantin Botnari. Printre candidați se numără actuala ministră a educației, culturii și cercetării, Monica Babuc. Următorii pe listă sunt: fostul ministru al construcțiilor, Vasile Bîtca, deputatul Sergiu Sîrbu, ex-ministrul justiției Vladimir Cebotari, deputatul Vladimir Andronachi, deputatul Dumitru Diacov.
De asemenea, pe listă se mai regăsește și Otilia Drăguțanu, soția fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, precum și fosta ministră a sănătății Ruxanda Glavan, actualul vicepremier pentru reintegrare, Cristina Lesnic. Pe listă sunt și deputații Violeta Ivanov, Angel Agache, Vladimir Vitiuc, Igor Vremea, Boris Golovin etc. Pe listă nu se regăsesc, însă deputații Marian Lupu și nici Constantin Țuțu.