Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, nu găsește oportun să se întâlnească cu președintele Igor Dodon, întrevedere anunțată preventiv pentru luna decembrie. În opinia sa, întrevederile la nivel înalt sunt justificate doar dacă există o agendă de discuții completă și de actualitate. „Astăzi o astfel de agendă nu există”, a declarat Vadim Krasnoselski, citat pe pagina web a așa-zisei instituții prezidențiale transnistrene, transmite IPN.
Vadim Krasnoselski a avut o întrevedere cu reprezentantul politic al Tiraspolului în reglementarea transnistreană, Vitalie Ignatiev, pentru a se informa despre activitatea grupurilor de lucru care s-au întrunit în ultima perioadă. Vitalie Ignatiev a raportat lipsă de progres în încetarea urmăririlor penale, contrar angajamentelor asumate de negociatori în noiembrie anul trecut. Fără dinamică pozitivă, potrivit lui Vitalie Ignatiev, rămâne și problema telecomunicațiilor, iar de trei ani nu pot fi soluționate problemele ce țin de aprovizionarea cu combustibil și asigurarea activității plenare a căii ferate transnistrene, în partea de nord. Barierele netarifare încă mai există, lipsind întreprinderea feroviară transnistreană de posibilitatea de a-și valorifica pe deplin potențialul, a mai spus reprezentantul politic al Tiraspolului în reglementarea transnistreană.
Ascultând raportul, Vadim Krasnoselski a confirmat stagnarea activităților grupurilor de lucru sau, mai exact, scăderea productivității în realizarea înțelegerilor asumate de participanții procesului de negocieri. „Nu afirm că mecanismul nu funcționează. Dar deocamdată nu am atins rezultatul așteptat. Este foarte important să aducem subiectele de actualitate, așa cum am făcut-o nu o dată, pe platforma formatului 5+2, unde, pe lângă partea transnistreană și moldovenească în negocieri, la discuții participă și mediatorii Rusia și Ucraina, și observatorii OSCE, UE și SUA”, a declarat Vadim Krasnoselski.
Potrivit liderului transnistrean, problemele care se află în vizorul formatului 5+2 și reprezintă obiectul examinării în grupurile de lucru nu intră în competența președintelui Moldovei, de aceea nu este justificat să le discute cu Igor Dodon. „Președintele Moldovei ar trebui să aibă propria agendă, diferită de cea a formatului 5+2. Atât timp cât nu există o asemenea agendă, consider că desfășurarea întâlnirii de dragul întâlnirii este inoportună”, a spus Vadim Krasnoselski.
Contactat de IPN pentru o reacție a Președinției, Maxim Lebedinschi, purtătorul de cuvânt al șefului statului și consilier prezidențial în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, a declarat că nu poate să comenteze respectivele declarații ale liderului transnistrean, pentru că Igor Dodon nu se află în țară și ar fi bine să așteptăm când revine.
Igor Dodon și Vadim Krasnoselski s-au întâlnit ultima data pe 6 septembrie, la Reședința de Stat de la Condrița. Întâlnirea avut drept scop „continuarea dialogului întru consolidarea încrederii și menținerii stabilității în Zona de Securitate de la Nistru”. Tot atunci șeful statului a spus că următoare întrevedere va avea loc în decembrie. Aceeași perioadă a fost menționată de șeful statului și în cadrul unei conferințe de presă de după vizita sa la Moscova, din perioada 31 octombrie - 1 noiembrie.