Poliţia vrea implementarea practicilor internaţionale în cazul manifestaţiilor în masă

Este important pentru Moldova ca după evenimentele din aprilie 2009 să ne exprimăm din punct de vedere ştiinţific şi practic asupra măsurilor care trebuie să fie întreprinse în asigurarea ordinii publice, a spus joi, 28 ianuarie, ministrul afacerilor interne, Victor Catan, în cadrul conferinţei internaţionale „Asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în timpul desfăşurării manifestaţiilor în masă”. „Vrem implementarea practicii internaţionale în asigurarea ordinii publice la noi în ţară, de aceea trebuie să întreprindem toate măsurile de modificare a legislaţiei naţionale care să prevadă aplicarea unor astfel de măsuri ca toate manifestaţiile paşnice care se vor petrece în R. Moldova să decurgă în mod normal şi nu poată fi sub nicio formă transformate în dezordine în masă”, spune Victor Catan. Tatiana Bivol, psiholog principal al Academiei de poliţie „Ştefan cel Mare”, a prezentat caracteristica psihologică a mulţimii de la 7 aprilie şi structura psihologică a liderului evenimentelor. Potrivit ei, omul aflat în mulţime nu capătă inteligenţă, ci mediocritate, mulţimea este predominată de contagiune, prin care se răspândesc idei, mituri ce pot sau nu pot fi acceptate ca realitate. „La 7 aprilie a fost o mulţime dominată şi de contagiune înaltă, de impulsivitate, de instincte şi de instabilitate. Liderii au fost de mai multe tipuri, au fost delicvenţi, cei care se străduiau să destabilizeze, dar au fost şi lideri care atenuau situaţia creată, care chemau la calmitate făcând apel la conştiinţa civică”, susţine psihologul. Conferinţa internaţională a întrunit deputaţi ai parlamentului, membri ai guvernului, reprezentanţi ai ambasadelor şi misiunilor diplomatice, savanţi şi personalităţi notorii din 14 ţări, reprezentanţi ai organelor de drept, ai instituţiilor de învăţământ din R. Moldova, ONG-uri, specialişti ai subdiviziuniulor ministerului afacerilor interne, corpul profesoral didactic al Academiei de poliţie „Ştefan cel Mare”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.