Poliţia Rutieră Chişinău desfăşoară operaţiunea specială „Atenţie, copii”
Poliţia Rutieră Chişinău desfăşoară, între 22 şi 28 mai, operaţiunea specială „Atenţie, copii”.
Potrivit inspectorului Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, operaţiunea specială „Atenţie, copii” a fost iniţiată cu scopul prevenirii tragediilor rutiere, vagabondajului, cerşitului şi fenomenului copiilor străzii.
Operaţiunea se desfăşoară doar în capitală, în conformitate cu dispoziţia Ministerului Afacerilor Interne.
La moment, în capitală se desfăşoară şi alte operaţiuni speciale ale Poliţiei Rutiere, cum ar fi „Autobuzul” şi „Girofarul”, menite să combată infracţiunile în transportul urban de pasageri şi la trafic.