Poliţia Rutieră avertizează despre pericole la drum
Poliţia Rutieră îndeamnă şoferii să fie atenţi la drum. Lapoviţa şi izolat ceaţa densă reprezintă un factor perturbant pentru circulaţia autovehiculelor, din cauza vizibilităţii scăzute. Carosabilul umed determină scăderea aderenţei pneurilor la calea de rulare, a declarat pentru Info-Prim Neo specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Dana Andronic.
Poliţia Rutieră atenţionează şoferii să nu urce la volan dacă nu sunt odihniţi, mai ales în condiţii de precipitaţii abundente, când numărul accidentelor creşte considerabil. Automobilul trebuie dotat cu trusă medicală completată şi stingătorul de foc.
Pietonilor li se recomandă să manifeste atenţie sporită când intenţionează să traverseze partea carosabilă, să circule numai pe trotuar, iar când acesta lipseşte, pe acostamentul din partea stângă a drumului pe sensul său de mers. Dacă sunt nevoiţi să circule pe marginea drumurilor naţionale, trebuie să poarte pe haine reflectorizante.