Poliţia nu ştie încă cine a pus bomba la CSJ
După trei săptămâni de investigaţii, poliţia spune că nu ştie încă cine a plantat explozivul depistat la 15 aprilie la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), transmite Info-Prim Neo.
Vladimir Botnari, comisar general al Chişinăului, a declarat miercuri, 6 mai, în cadrul unei conferinţe de presă că încă nu este un rezultat final al anchetei privind bomba de la CSJ.
„La moment nu avem o concluzie definitivă, iar informaţia se prelucrează. Până când avem trei versiuni de bază, două dintre care au aspect criminal. Presupunem că sunt implicate persoane care fac parte dintr-o grupare criminală, care anterior a activat pe teritoriul R. Moldova”, a menţionat comisarul general.
Potrivit lui, bomba ar fi „o tentativă de răfuială” a acestei grupări criminale. În urma investigaţiilor, s-a demonstrat că dispozitivul exploziv de la CSJ conţinea o încărcătură de 1,02 kg de trotil.
Materialul explozibil a fost depistat miercuri, 15 aprilie, în sediul CSJ, vizavi de Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM). Pachetul cu material explozibil a fost găsit la parter, după lambriu. Autorităţile au fost sesizate de către un instalator.