Poliţia moldovenească aplică tortura, ONU

Manfred Nowak, raportor special pentru tortură şi alte forme de tratament crud, inuman sau degradant, şi-a prezentat raportul final în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, în care a remarcat angajamentul Guvernului R. Moldova de a susţine şi a promova drepturile omului şi realizările obţinute de la declararea independenţei în 1991. Într-un comunicat de presă remis de către Organizaţia Naţiunilor Unite agenţiei Info-Prim Neo, se spune că Manfred Nowak salută iniţiativele de prevenire a torturii, în special înfiinţarea unui mecanism naţional de prevenire, în conformitate cu Protocolul Opţional la Convenţia împotriva torturii şi altor forme de tratament sau pedepse crude, inumane sau degradante. Raportul se bazează pe faptele acumulate în timpul unei vizite efectuate de raportorul special pentru tortură şi de către raportorul special pentru violenţă împotriva femeilor, Yakin Erturk, în Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, în iulie 2008. Bazându-se pe discuţii cu autorităţile, judecători, avocaţi şi reprezentanţi ai societăţii civile, interviuri cu victime şi cu persoane în detenţie, pe dovezi medicale, raportorul special Manfred Nowak a constatat larga raspândire a maltratărilor în perioada arestului preventiv. El a mai ascultat acuzaţii grave de tortură în unele sectoare de poliţie. Raportorul a aflat despre cazuri de maltratare în cadrul penitenciarelor, în special între deţinuţi. Chiar dacă recent unele dosare cu privire la aplicarea torturii au ajuns în instanţe, raportorul special constată că, în general, majoritatea mecanismelor de depunere a plângerilor nu sunt eficiente. Mai mult, raportorul constată că în izolatoarele de arest preventiv condiţiile nu sunt conforme standardelor internaţionale şi nu sunt adecvate pentru a ţine în detenţie persoane pe perioade îndelungate de timp. Detenţia în astfel de condiţii până la câteva luni, după cum se practică în Moldova, poate fi calificată drept tratament inuman. Unele instituţii, în special izolatorul de detenţie preventivă din Chişinău, sunt supraaglomerate. Raportorul special a primit numeroase plângeri despre accesul limitat la servicii medicale şi despre calitatea proastă a alimentelor. Cu referinţă la cadrul legal, raportorul a salutat faptul că tortura a fost calificată drept infracţiune în legislaţie, care oferă, de asemenea, garanţii. Dar pentru ca aceste garanţii să fie eficiente, raportorul recomandă actorilor implicaţi în ciclul penal să manifeste mai multă responsabilitate şi să denunţe cazurile de tortură. Manfred Nowak recomandă Guvernului RM să implementeze plenar obligaţiile sale în conformitate cu legislaţia internaţională cu privire la drepturile omului. În ceea ce priveşte regiunea transnistreană a R. Moldova, raportorul este în special îngrijorat de lipsa unor mecanisme de monitorizare şi depunere a plângerilor. Comunicatul anunţă că raportorul special cheamă comunitatea internaţională să asiste Guvernul RM în combaterea torturii, prin acordarea de asistenţă tehnică şi financiară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.