Poliția semnalează activități de transportare organizată a alegătorilor către secțiile de votare. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, autoritățile naționale investighează și fixează probe în legătură cu activități de transport aerian din Rusia către Belarus, Azerbaidjan și Turcia.
IGP afirmă că deține indicii rezonabile de transportare organizată a alegătorilor atât peste hotare, cât și pe teritoriul Republicii Moldova.
În context, oamenii legii fac apel la cetățenii care observă astfel de încălcări, să anunțe Serviciul unic de urgență 112.
„Astfel de măsuri sunt luate pentru a proteja integritatea procesului electoral și pentru asigurarea că votul fiecărui cetățean este exprimat în mod liber, fără presiuni sau influențe nejustificate”, se arată în comunicatul IGP.
Observatorii Promo-LEX, încă de la primele ore ale dimineții, au raportat incidente legate de influențarea votului. Potrivit lui Nicolae Panfil, șeful Misiunii de Observare Promo-LEX, sunt raportate cazuri de transportare organizată a alegătorilor, iar o activitate sporită în acest sens este la Istanbul, Turcia.
Premierul Dorin Recean a dat asigurări, astăzi, că MAI și alte instituții întreprind măsurile necesare. „Are loc un atac din partea grupărilor criminale. Ne mobilizăm la vot. Doar votul poate învinge frauda electorala”, a spus șeful Executivului.
La fel, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că, deși prezența la vot este bună, se înregistrează semnale legate de un șir de tentative de a frauda votul, prin transportarea organizată a alegătorilor.
Transportarea organizată a alegătorilor la secția de votare în ziua votării pentru exercitarea drepturilor electorale se pedepsește cu amendă de la 3000 la 6000 de lei pentru persoanele fizice de la 9000 la 18000 mii de lei pentru persoanele juridice cu sau fără privarea de dreptul de a efectua anumite activități pe o perioadă de la 6 luni la un an.