Poliţia: Faptele invocate de sechestrare a lui Ştefan Gaţcan nu au fost confirmate

Faptele invocate de sechestrare a deputatului Ştefan Gaţcan (care și-a depus pe 1 iulie mandatul, n.r.) nu şi-au găsit confirmare, a precizat pentru IPN Natalia Stati, ofiţer de presă al Poliţiei Capitalei.

Natalia Stati a evitat să spună cine a alertat poliția în legătură cu dispariția lui Ştefan Gaţcan, invocând Legea cu privire la datele cu carecter personal. În ceea ce priveşte înregistrarea video, în care Ştefan Gațcan spune că este bine, ofiţerul de presă a precizat că poliţia utilizează toate sursele probatorii pe acest caz, inclusiv şi secvenţa video respectivă.

Conducerea partidul politic Pro Moldova a comunicat, într-un briefing de presă, că va cere în plenul Parlamentului investigarea cazului deputatului Ştefan Gaţcan, prin constituirea unei comisii parlamentare de anchetă.  La un alt briefing, Vlad Batrîncea, deputat socialist, a comunicat că a avut o discuţie civilizată cu deputatul Ştefan Gaţcan şi împreună au stabilit un plan care urmează a fi realizat. Acesta a precizat că, la timpul oportun, vor veni cu comentarii suplimentare şi detalii în care vor oferi informaţii despre circumstanţele care i-au impus deputatului anumite lucruri. „I-am solicitat pază de stat, ştim ce este supus anumitor pericole”, a  precizat deputatul socialist.

Ștefan Gațcan a devenit deputat în luna martie anul curent, câștigând alegerile parlamentare noi în circumscripția nr.38 Hâncești (15 martie), unde a candidat din partea Partidului Socialiștilor. În data de 30 iunie, Ștefan Gațcan a anunțat că se retrage din fracțiunea PSRM și se alătură grupului parlamentar Pro Moldova. În cadrul unui briefing de presă, susținut  alături de membrii grupului Pro Moldova, Ştefan Gaţcan a declarat că este o decizie personală și le-a sugerat celor din PSRM să nu vină cu atacuri în adresa sa, a rudelor, prietenilor şi alegătorilor săi pentru a-şi schimba decizia. Pe pagina sa de Facebook, deputatul a argumentat acţiunile sale prin faptul că luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 ale echipei Partidului Socialiștilor l-au determinat să se detașeze de acest partid. La doar o zi, pe 1 iulie, Ștefan Gațcan a semnat cerere de renunțare la mandatul de deputat, dispărând din spațiul public. Partidul Socialiștilor a emis un comunicat de presă în care menționează că Ștefan Gațcan „rămâne parte a echipei PSRM și se va fi implica activ în munca grupului social al formațiunii, pentru a utiliza experiența sa profesională în elaborarea și promovarea proiectelor ce țin de politicile de sănătate”. Pro Moldova a acuzat că deputatul a fost sechestrat.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.