Poliţia este bănuită că urmăreşte intimidarea delegaţiilor invitate la Chişinău de Hramul Oraşului

Delegaţiile oficiale invitate la Chişinău de Hramul Oraşului de către autorităţile municipale ar putea fi intimidate, crede şefa Direcţiei relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, Gabriela Ciumac, transmite Info-Prim Neo. Potrivit ei, la sfârşitul săptămânii trecute un domn de la Secţia securitate publică din cadrul Comisariatului General de Poliţie „a cerut insistent” funcţionarilor din cadrul direcţiei municipale să-i prezinte listele invitaţilor din străinătate. Ciumac a spus că solicitantul a insistat asupra întregii liste de invitaţi, chiar dacă aceştia nu şi-au confirmat încă prezenţa. „Mi se pare că miroase a intimidare şi mi-e frică să nu se întâmple ca anul trecut, când unele delegaţii nu au putut trece vama”, a declarat Gabriela Ciumac. Şeful poliţiei municipale, vicecomisarul Iacob Gumeniţă, nu a negat existenţa unui asemenea caz, însă a spus că aceasta este o operaţiune de rutină, al cărei scop a fost „întocmirea unui plan de menţinere a ordinii publice şi de chibzuire a tuturor acţiunilor, inclusiv asigurarea delegaţiilor referitor la cazarea sau deplasarea lor” şi a adăugat: „eu n-aş dori deloc ca aceşti cetăţeni să vină şi să fie intimidaţi de elementele criminale”. La rândul său, primarul general Dorin Chirtoacă a declarat: „Din spusele vicecomisarului reiese că oamenii care vin din străinătate trebuie să se teamă de chişinăuieni (...) Nu ştiu dacă străinii o să mai vrea să vină la Chişinău, ştiind că poliţia îi urmăreşte unde şi cum stau.” De asemenea, Chirtoacă a dat asigurări că sărbătoarea Hramul Oraşului nu va fi umbrită de sechestrul pus pe conturile Primăriei. Până acum circa 30 din 100 de persoane şi-au confirmat prezenţa la sărbătoare. La 14 octombrie sunt aşteptaţi oaspeţi din Bucureşti, Riga, Minsk, şi alte oraşe. Ziua va începe cu depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Dimineaţă va fi oficiat un serviciu divin la Catedrală, iar pe parcusdul zilei în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar şi în fiecare sector al capitalei, vor fi organizate spectacole cu interpreţi autohtoni. Sunt aşteptaţi să evolueze maestrul Eugen Doga, orchestra „Lăutarii” în duet cu maestrul Gheorghe Zamfir, Irina Loghin, Fuego şi alţii. Seara va fi încheiată de artistul Dan Bălan, care împlineşte 10 ani de carieră artistică.
  • dorin chirtoaca despre actiunile politiei.mp3
  •     0
  •   
  • replica lui iacob gumenita.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.