Poliţia din capitală a identificat presupusul autor al unui omor
Poliţia din capitală a identificat presupusul autor al unui omor comis la 15 aprilie într-o locuinţă de pe strada Tudor Vladimirescu a capitalei.
Conform Serviciului de presă al Comisariatului General de Poliţie, proprietarul apartamentului, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit mort cu un cuţit înfipt în inimă. Ancheta a stabilit că autoarea crimei ar putea fi o femeie, de 45 de ani, care închiria o cameră în acest apartament. Femeia a declarat poliţiştilor că a fost nevoită să se apere în acest mod de violenţa bărbatului, decis în acea seară să o violeze. Suspecta a mai spus că bărbatul făcea abuz de alcool şi între ei nu o dată s-au iscat conflicte.
La moment, reţinuta se află sub supravegherea organelor de drept. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 25 de ani de puşcărie sau detenţie pe viaţă.