Inspectoratul General al Poliției de Frontieră semnalează un trafic intensiv în punctul de trecere a frontierei Criva-Mamaliga. La ora 08:00, circa 50 de mijloace de transport erau în așteptare la intrarea în Ucraina. Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să aleagă pentru trecerea frontierei de stat punctele de trecere din vecinătate: PTF Larga-Kelmențî și PTF Briceni-Rossoșani, transmite IPN.
Timp de 24 de ore de analiză, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 25 880 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Cele mai tranzitate puncte de trecere rămân a fi Leușeni, Aeroportul Internațional Chișinău și Sculeni.
Polițiștii de frontieră au înregistrat în același interval de analiză șase încălcări ale regimului punctelor de trecere a frontierei, cinci documente de călătorie falsificate. Trei cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. 96 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.